189
Programul educaţional „Atelierul Micilor Bucătari - Coco Rico”, derulat la inițiativa Grupului Aaylex, sub sloganul „Gătim gustos şi sănătos!” și-a încheiat ediția din acest an școlar cu seria de cursuri desfășurate în luna iunie, la Buzău. Astfel, de la momentul lansării în anul 2015 și până în prezent, în cadrul atelierelor din București și Buzău au absolvit cursurile de „Mici Bucătari Coco Rico” un număr de 130 de elevi din ciclul primar. La Buzău, după faza pilot desfășurată cu succes în anul 2015 în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, în acest an, 43 de elevi din clasele a III-a și a IV-a de la Școala Gimnazială „P.H. Zangopol” și Școala Gimnazială „Nicu Constantinescu” s-au alăturat experților culinari și voluntarilor Aaylex. Aceștia au participat la 8 cursuri de gătit unde au pregătit rețete variate, descoperind arta gătitului şi importanța meselor în familie. Fiecare sesiune de gătit a oferit elevilor posibilitatea de a savura diferite feluri de mâncare cu carne de pui și legume, precum și deserturi pe care le-au pregătit ei înșiși, ulterior degustându-le cu multă plăcere. Voluntarii Aaylex le-au dat o mâna de ajutor celor 43 mici bucătari pentru a pregăti mâncăruri delicioase, din ingrediente proaspete și naturale. Cursurile au fost pregătite și susținute cu drag de către experți bucătari renumiți, cu participarea specială la Buzău a doamnei chef bucătar Laura Mocanu, care i-a delectat pe participanți cu produse deosebite, ca înghețata de casă, iaurtul de casă sau rețeta proprie de sos ideal pentru a fi consumat cu carnea de pui. Rețetele simple și gustoase i-au convins pe cei mici sa încerce și degustarea de spanac sau fasole verde, care s-au dovedit a fi alegeri interesante și pentru viitor. De asemenea, “Micii Bucătari Coco Rico” au avut ocazia să învețe cum se aranjează o masă elegantă, pentru a-i surprinde pe cei dragi. „Și în această ediție, ne-am bucurat de entuziasmul elevilor din Buzău și de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, fapt care ne motivează să continuăm acest program de CSR și anul următor, implicând un număr și mai mare de elevi. Prin promovarea educației pentru un stil de viață sănătos în rândul copiilor din ciclul primar, ne dorim ca aceștia să învețe despre alimentaţia echilibrată și importanța meselor în familie. Am sărbătorit împreună ziua festivă de 1 iunie, copii învățând să pregătească singuri mini tortulețe Coco Rico, colorate vesel și natural cu suc de sfeclă”, a declarat Bogdan Grama, Director General Aaylex Grup. Cu o lună în urmă, la București, alți 63 de copii au terminat cursurile „Atelierului Micilor Bucătari - Coco Rico”, desfășurat pentru prima dată în capitală, alăturându-li-se celor 22 de absolvenți ai ediției pilot, care a avut loc anul trecut la Buzău. La finalul sesiunilor de gătit, elevii primesc de fiecare dată echipamente de bucătari și diplome de merit, care atestă noua lor calitate de „Mici Bucătari Coco Rico”, precum și premii pentru participarea la concursul cu desene „Dejunul în familie”. Despre Grupul Aaylex/ Coco RicoAaylex este un grup de companii cu capital 100% românesc, ale cărui operațiuni se desfășoară în 27 ferme de creștere pui, din 6 județe ale țării: Buzău, Brăila, Călărași, Galați, Giurgiu și Prahova. Acestora li se adaugă: 2 stații de incubație, 2 ferme de reproducție păsări-adulți, 2 ferme de reproducție păsări- tineret și un abator propriu localizat în Buzău (unul dintre cele mai performante abatoare din Europa, ce procesează în prezent întregul efectiv de păsări provenit din fermele Aaylex), precum și compania de distribuție a produselor Coco Rico. Companiile grupului dețin toate certificările internaționale privind managementul integrat al calității și siguranței produselor, precum: ISO 22000: 2005, ISO 9001:2015, ISO 14001:2015, BRC grade AA, IFS High Level, UKAS și certificarea Halal. Grupul Aaylex produce și comercializează binecunoscutul brand românesc Coco Rico - produse din carne de pui fără hormoni de creștere, fără aditivi alimentari și fără făinuri animale.Alege responsabil pentru sănătatea familiei tale și adaugă calitate vieții!