Repere

230

În 2014, PIB-ul și consumul au crescut

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit ultimelor date comunicate de INSSE, în 2014, PIB-ul și consumul au crescut.  Astfel, Produsul intern brut în trimestrul IV, 2014, PIB a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul III 20141. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 2,6% pe seria brută şi cu 2,5% pe seria ajustată sezonier. Revizuirea seriei brute, prin includerea unor informaţii suplimentare pentru anul 2014, a determinat recalcularea seriei ajustată sezonier, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de varianta „semnal” a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2014, publicată în comunicatul de presă nr. 42 din 13 februarie 2015. Evoluţia Produsului intern brut trimestrial în perioada 2012 - 2014, calculată ca serie brută şi serie ajustată sezonier, este prezentată în tabelul care urmează.

  Serie ajustată sezonier Produsul intern brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul IV 2014 a fost de 169518,4 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,5% faţă de trimestrul III 2014 şi cu 2,5% faţă de trimestrul IV 2013.   Serie brută Produsul intern brut estimat pentru anul 2014 a fost de 669509,2 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,9% faţă anul 2013. Produsul intern brut estimat pentru trimestrul IV 2014 a fost de 198830,7 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,6% faţă de trimestrul IV 2013.   Contribuţia categoriilor de resurse şi de utilizări la modificarea Produsului intern brut Categorii de resurse Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în anul 2014, comparativ cu anul 2013, le-au avut următoarele ramuri (v. Tabel 4 şi Tabel 8): - Industria (+0,9%), cu o pondere de 24,0% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 3,5%; - Informaţiile şi comunicaţiile (+0,6%), cu o pondere de 6,0% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 11,0%. O contribuţie pozitivă au avut-o impozitele nete pe produs (+0,4%), a căror pondere la formarea PIB a fost de 11,5% şi care au înregistrat o creştere a volumului lor cu 3,4%.   Categorii de utilizări Din punctul de vedere al utilizării PIB, cele mai importante contribuţii la creşterea Produsului intern brut în anul 2014 le-au înregistrat următoarele componente (v. Tabel 5 şi Tabel 8): - Cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei (+2,9%), cu o pondere de 60,9% la utilizarea PIB şi al cărei volum s-a majorat cu 4,9%; - Cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice (+0,6%), cu o pondere de 14,2% la utilizarea PIB şi al cărei volum s-a majorat cu 3,8%. Ca urmare a scăderii volumului formării brute de capital fix cu 3,6%, aceasta a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB, de -0,8%.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2