Stiri

277

54% dintre români consumă produse lactate dimineața

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Jumătate dintre români sar peste micul dejun, majoritatea fiind fără copii. Ei au tendința de a consuma ceva mai târziu în timpul zilei, ca mic dejun prelungit sau gustare, relatează studiul realizat de compania de cercetare Epiphany, și dat publicității cu ocazia zilei de 1 iunie - Ziua Internațională a Laptelui (International Milk Day).

Potrivit datelor, doar 6 din 10 români consideră că micul dejun este important și tind să petreacă nu mai mult de 10 minute pentru pregătirea micului dejun în timpul săptămânii.

Cu toate acestea, în weekend dedică mai mult timp (peste 15 minute) pentru pregătirea micului dejun. În România, micul dejun (32%) și gustarea intermediară (33%) sunt la fel de importante.

Produsele lactate la micul dejun

Peste jumătate dintre români consumă produse lactate dimineața, iaurtul fiind produsul lactat preferat de către adulți, iar trei din cinci copii consumă lactate în timpul dimineții, cele mai populare fiind cerealele cu lapte.

Astfel, 54% dintre români au declarat că în cursul dimineții consumă produse lactate, înainte de micul dejun, în timpul acestuia și după.

Consumatorii de lactate sunt familii cu copii care consideră că micul dejun și o alimentație sănătoasă sunt importante. Consumul general de lactate este determinat mai mult de alimentele lactate (unt, brânzeturi, iaurturi) - 36% decât de băuturile lactate (lapte, iaurturi de băut) - 29%. Produsele lactate se consumă cel mai mult în timpul micului dejun și al micului dejun prelungit.

Iaurtul, cel mai consumat

Dintre produsele lactate, iaurtul simplu este cel mai consumat produs, care face chiar parte din primele 10 produse alimentare consumate în toate ocaziile de dimineață, pe locul întâi fiind pâinea,care este și cel mai consumat aliment pe parcursul săptămânii. Produsele lactate sunt cel mai adesea combinate cu carbohidrați, cum ar fi sandvișurile și alte tipuri de produse de panificație.

Referindu-ne strictla clasamentul produselor lactate,cel mai des menționat de respondenții la studiu a fost iaurtul simplu, pe locul doi fiind brânza, urmată de cerealele cu lapte și crema de brânză.

Consumul de băuturi lactate este determinat în primul rând de cafeaua cu lapte, care asigură energia necesară la începutul unei zile.Cafeaua cu lapte este cea mai consumată, urmată de lapte simpluși face parte din primele cinci băuturi cele mai consumate în toate ocaziile.

Indiferent de loc, acasă sau în afara domiciliului, dimineața consumul de băuturi lactate este în top trei. Consumul de băuturi lactate la domiciliu este mai mare comparativ cu cel în alte locuri.

În privința conținutului băuturilor lactate consumate, respondenții au precizat că acestea sunt pe bază de lapte de origine animală, neîndulcite și proaspete și aproximativ unul din cinci sunt organice.

Alimentele lactate sunt consumate în principal din motive de comoditate și sănătate/nutriție, aceste motive sunt în concordanță cu nevoile generale de alimentație ale consumatorilor români de-a lungul orelor dimineții.Alimentele lactate sunt consumate pentru o nutriție convenabilă, în timp ce băuturile lactate sunt consumate mai ales pentru a crește energia.

Copiii și produsele lactate

În rândul copiilor,gustările intermediare au cea mai mare pondere între ocaziile de a mânca de dimineață și chiar depășesc ponderea micului dejun.

Copiii consumă mai multe produse lactate decât adulții, iar aportul de lactate este determinat în principal de băuturile lactate (lapte, lapte bătut, sana etc.), care sunt consumate de trei din cinci copii în timpul dimineții.

Cerealele cu lapte sunt principalul „vehicul” pentru consumul de lactate în rândul copiilor, deoarece este cea mai bună şi comodã alegere pentru micul dejun și micul dejun extins.

Respondenții au arătat că sănătatea este un motiv esențial pentru copiii români să mănânce lactate, iar în cazul laptelui simplu a fost menționată ca importantă dezvoltarea lor fizică.

Consumul de băuturi lactate este similar în rândul copiilor mai mici și mai mari, iar laptele simplu este cel mai popular produs lactat din toate grupele de vârstă. Consumul de cereale cu lapte și sandvișuri/pâine crește pe măsură ce copiii cresc, iar consumul de fructe scade.

(Compania de cercetare Epiphany a realizat acest studiu cantitativ pentru a înțelege rutina de dimineață a consumatorilor români și tipurile de alimente și băuturi consumate. La studiu au participat 1490 bărbați și femei cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani și 757 părinți care au răspuns pentru copiii lor cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani.)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2