Stiri

246

7 iunie - Ziua Mondială a Siguranţei Alimentelor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ziua Mondială a Siguranţei Alimentelor este sărbătorită astăzi,la nivel internațional, sub egida mesajului„Hrană sigură astăzi, pentru un mâine sănătos”.

Mesajul ANSVSA din acest an subliniază beneficiile imediate dar și pe termen lung ale producției și consumului de alimente sigure asupra oamenilor, economiei și întregii planete. El își propune să atragă atenţia asupra prosperitatii economice, dar și a unei tranziții către o dezvoltare durabilă.

Siguranța alimentară estedespre sănătatea populaţiei mai mult decât despre producţia agricolă primară. Este o responsabilitate comună a guvernelor, operatorilor din domeniul alimentar și consumatorilor, fiecare având rolul său în lanțul alimentului “de la furcă la consumator”.Recunoașterea legăturilor sistemice dintre sănătatea umană, a animalelor și aplantelor ne va ajuta să răspundem nevoilor viitorului.

Politica europeană în materie de siguranță alimentară are următoarele obiective principale: protejarea sănătății umane și interesele consumatorilor și promovarea bunei funcționări a pieței unice europene.

Astfel, Uniunea Europeană se asigură că sunt stabilite și respectate norme de control în domenii precum igiena produselor alimentare și a furajelor, sănătatea animalelor, sănătatea plantelor și prevenirea contaminării produselor alimentare cu substanțe externe. Uniunea Europeană reglementează, de asemenea, etichetarea produselor alimentare și a furajelor.

Producatorii si procesatorii de alimente dețin responsabilitatea primară pentru ca alimentele puse pe piață să fie sigure, iar consumatorii să-și aleagă alimentele având la dispoziție toate informațiile utile necesare. 

Celebrarea aceastei zile la nivel internațional este o oportunitate pentru ca toate părțile implicate să își creascăgradul de conştientizare și să întărească eforturile pentru a se asigura că alimentele pe care le consumăm sunt sigure, reducându-se astfel impactul negativ al toxiinfectiilor alimentare sau a altor boli generate de alimente.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) este instituția din țara noastră care prinrolul de reglementare în domeniul siguranței alimentelor, acțiunile de prevenire, depistare și gestionare a riscurilor alimentare contribuie la protejarea sănătății umane.

Această misiune este îndeplinită zi de zi, 24 de ore din 24, prin munca dedicată a angajaţilor săi: medici veterinari, medici umani, chimişti de industrie alimentară, biologi şi alți specialişti din diferite domenii, profesionişti care funcţionează ca o adevărată echipă, prin îmbinarea şi completarea cunoştinţelor şi experienţei lor.

Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimenete și Furaje (SRAAF) este instrumentul specific de comunicare și acțiune rapidă utilizat în prezent de ANSVSA în situația depistării unor alimente cu risc pentru sănătatea consumatorilor. Acesta permite gestionarea în mod eficient și coordonat a acestor situații, ca răspuns la o ameninţare a sănătăţii umane, cauzată de alimente.

O component foarte importantă care vizează comunicarea intrainstituțională, cu operatorii din domeniu și cu publicul larg este digitalizarea activităților. Aflată pe agenda de lucru a ANSVSA, digitalizarea va contribui la eficientizarea serviciilor și la o mai bună adaptare în fața noilor provocări.

ANSVSA se ghidează în misiunea ei după următorul principiu: siguranţa alimentară nu se negociază. Alături de calitate, siguranţa alimentară reprezintă condiţia esenţială de acceptare şi de menţinere a ofertei de produse alimentare pe piaţă.

Desfăşurarea activităţii ANSVSA a contribuit la modernizarea întregii industrii alimentare şi la asigurarea standardelor de calitate obligatorii pentru derularea schimburilor intracomunitare. În paralel, au fost iniţiate procedurile pentru schimburile economice cu ţările terţe.

ANSVSA, institutele naţionale veterinare, direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor au o misiune clară de monitorizare şi control, de creare a unui climat de încredere între producători şi consumatori.

Acest rol este cu atât mai important cu cât România, stat membru al Uniunii Europene, face parte dintr-o piaţă comună care aplică unele dintre cele mai exigente standarde din lume în materie de siguranţă alimentară, protecţia animalelor, protejarea mediului.

Pe pieţele externe, consumatorii sunt tot mai interesaţi de produsele europene, pentru că acestea vin cu garanţia unui nivel foarte ridicat de siguranţă şi de calitate.

De aceea, forţa şi credibilitatea produselor agroalimentare româneşti, capacitatea lor de a câştiga şi de a menţine noi pieţe de desfacere, depinde în mare măsură şi de modul în care operatorii din industria alimentară înțeleg să își desfășoare activitatea.

La rândul său, ANSVSA are o misiune economică foarte importantă prin felul în care aplică standardele europene de siguranţă şi de calitate.

România trebuie să utilizeze cât mai multe dintre aceste ancore de sprijin oferite de politicile europenepentru beneficiul producătorilorși consumatorilor români. În acest cazmisiunea ANSVSA este de a informa, sprijini şi încuraja producătorii români.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor transmite pe această cale că în toate acțiunile sale promovează cooperarea și colaborarea cu toate părțile implicate și interesate, pentru că doar împreună se pot asigura și promova alimente sigure pentru consum și o viață mai sănătoasă. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară ANSVSA

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2