(Comunicat) „Arena Bucătarilor”, cel mai important concurs național de artă culinară dedicat profesioniștilor gastronomiei și-a desemnat cei 8 finaliști, în urma semifinalelor regionale desfășurate pe 19 și 20 mai la București. Actul final al celei de-a noua ediții a competiției de gătit deschisă bucătarilor profesioniști, „Arena Bucătarilor”, va avea loc la București, în luna noiembrie. În finala competiției Arena Bucătarilor s-au calificat opt concurenți, respectiv ocupanții locurilor I și II din semifinalele regionale. Bucătarii concurenți care s-au clasat acum pe primele trei locuri la semifinalele Est, Centru, Vest și București au primit, în funcție de punctajul obținut, premii în valoare de 2.500 lei (locul I); 1.500 lei (locul II) și 1.000 lei (locul III). Despre Arena Bucătarilor Începând cu anul 2010, Selgros a organizat și găzduit competiția Arena Bucătarilor, concurs destinat gastronomilor din România. Devenită deja tradiţie, competiţia și-a propus să premieze priceperea și măiestria celor mai pasionaţi bucătari profesioniști care demonstrează juriului, prin tehnici ingenioase de preparare a bucatelor, că merită unul dintre premiile oferite de Selgros România. Începând cu 2013, competiția Arena Bucătarilor este afiliată competiției internaționale Les Chefs en Or a grupului Transgourmet.