Stiri

188

A patra Conferință Regională PNDR 2014-2020

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat MADR) Alexandru Potor, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a participat în data de 01 octombrie 2018, la Amara la cea de a 4-a Conferință Regională PNDR–Regiunea Sud-Muntenia dedicată dezbaterii subiectelor privind implementarea eficientă a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.   Principala temă de dezbatere a fost reprezentată de promovarea măsurilor PNDR care vizează sprijinirea și atragerea tinerilor în agricultură. Astfel, se dorește întinerirea generațiilor, acesta fiind unul  dintre obiectivele viitoarei Politici Agricole Comune.   Următoarele tematici de interes au fost expuse publicului prezent la eveniment: finanțări complementare prin PNDR 2014-2020 și Programul Operațional Regional, acțiuni de sprijinire a tinerilor fermieri, servicii de consiliere și asociere prin PNDR 2014-2020, stadiul măsurilor de investiţii PNDR 2014-2020 gestionate de către AFIR, stadiul măsurilor PNDR 2014-2020 gestionate de către APIA, precum și exemple de proiecte de succes.   Un element de noutate în cadrul conferinței l-a reprezentat descrierea aspectelor de   interes major în implementarea proiectelor finanțate prin PNDR 2014-2020, legate de achiziții publice și instrumente financiare. Aceste informații au fost aduse la cunoștința publicului interesat de către reprezentanții ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice).   La eveniment au mai fost prezenți Carmen Boteanu, Director General Adjunct al AM PNDR, reprezentanți AFIR și APIA, membrii ai conducerii fondurilor de garantare, Alina Mihaela Toma, Preşedinte-Director general FGCR, Alexandru Petrescu, Director General FNGCIMM.   În cadrul evenimentului, secretarul de stat Alexandru Potor a afirmat că ”dialogul constructiv a arătat faptul că investitorii în agricultura au nevoie de stabilitate și predictibilitate a cadrului legislativ care guvernează activitatea economică.”   De asemenea, participanții au primit asigurări din partea secretarului de stat Potor asupra faptului că Ministerul Agriculturii face eforturi pentru a clarifica acele aspecte care îngreunează în momentul de față implementarea proiectelor de dezvoltare locală.   La finalul acestui eveniment secretarul de stat Potor a concluzionat: ”mă bucură faptul că au fost aprecieri pozitive în sensul ca unele probleme au fost rezolvate și că finanțările pe care le punem la dispoziția fermierilor găsesc un ecou foarte bun, majoritatea  liniilor de finanțare fiind accesate de beneficiari în integralitate.”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2