195
(Comunicat) Având în vedere necesitatea unei colaborări strânse pe filiera cărnii de porc, în contextul situatiei comerciale globale, marii crescători de suine din ACEBOP și-au exprimat intenția de a susține creșterea raselor autohtone de suine. În acest sens sprijinul clar a venit astazi 14 iunie 2019, prin semnarea prococolului de colaborare între Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) și Asociația Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna (ACSAMB). La eveniment au participat dna Dr. Mary-Eugenia Pană, președinte ACEBOP, dna Maria Dan, Secretar general al ACSAMB, dl Balla I. Levente, vice-președinte ACSAMB și reprezentanți media, alături de invitatul special, dna dr. Florica Barbuceanu, directorul Institutului Național de Diagnostic Sănătate Animală (IDSA). Cele două asociații speră să se concretizeze în cel mai scurt timp concluziile întâlnirii, si anume: -Valorificarea, în interesul ambelor asociații, a potențialului profesional comun existent;-Promovarea calității cărnii românești și accesarea de piețe noi comerciale;-Realizarea de manifestări comune pentru informarea consumatorilor;-Sprijinirea initațivelor legislative în beneficiul membrilor;-Intervenții comune în caz de afectare a intereselor legitime și legale ale celor două organizații. „Trăim într-o perioadă de frământări globale în filiera cărnii de porc, pe care nu o putem depăși decât dacă suntem uniți.Suntem români, trăim românește, mâncăm românește și avem valorile noastre românești la care ținem împreună și pe care trebuie să le transmitem generațiilor viitoare” – au mai concluzionat președinții celor doua asociații. Dr. Mary Pană-Presedinte ACEBOPDr. Ioan Cleja-Președinte ACSAMB