Momentan este dificil pentru România să se renunțe la exportul de ovine vii, consumul intern de carne de ovine este de aproape 10 ori mai mic decât în țările europene, consideră Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Potrivit acestuia, sectorul s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, țara noastră fiind al treilea producător de ovine din Uniunea Europeană. "Desigur decizia privind exporturile de animale vii aparține producătorilor, fiind o piață liberă, Ministerul Agriculturii nu poate interveni în decizia acestora", a declarat marți, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. Recent au apărut informații conform cărora România ar trebui să renunțe la exporturile de animale vii în țările arabe, din cauza condițiilor la care sunt supuse aceste animale în timpul transportului. Ministrul a declarat că exportul nu poate fi oprit chiar, dacă animalele sunt transportate în condiții dificile, importatorii fiind obligat să asigure toate condițiile necesare impuse de statele de care aparțin