Adonis Dragnea a fost schimbat de la conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău. La finele săptămînii trecute a fost numit şef al instituţiei Ion Niculicea, detaşat de la Piatra Neamţ. Totodată s-a demarat şi o anchetă internă, Dragnea fiind cercetat disciplinar de către Comisia de Disciplină a Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Pînă la finalizarea cercetării disciplinare, Adonis Dragnea a fost trecut pe o funcţie de execuţie în cadrul DSV Buzău. Potrivit unor surse, motivul înlocuirii din funcţie a lui Adonis Dragnea a fost modul în care a gestionat situaţia după apariţia bolii albastre în judeţ. Reamintim că, la finele lunii august, după confirmarea apariţiei unor focare de Bluetongue a fost organizată o şedinţă la Insituţia Prefectului cu reprezentanţii DSVSA şi primarii din localităţile în care s-au înregistrat focare ale acestei boli. La întîlnire, Dragnea a mers cu un reportofon explicînd că doreşte să aibă probe concludente în caz că va fi acuzat că nu şi-a exercitat corect obligaţiile de serviciu în timpul crizei generate de apariţia bolii limbii albastre. În timpul şedinţei, subprefectul George Sava i-a cerut demisia lui Adonis Dragnea. (www.sansabuzoiana.ro)