Stiri

176

Adunarea generală a membrilor AHK România

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Directorul general AHK România, Sebastian Metz, a prezentat în cadrul Adunării generale a membrilor activităţile AHK România şi obiectivele strategice viitoare. Astfel, ne dorim să dezvoltăm noi domenii şi să le extindem pe cele existente.   Printre acestea se numără evenimentele de specialitate şi cele destinate networking-ului cu scopul de a promova schimbul de experienţă între membri. Pe lângă asta vom intensifica activităţile pentru susţinerea companiilor româneşti şi germane în scopul dezvoltării afacerii, dar şi pe cele legate de învăţământului profesional, Curtea de Arbitraj şi domeniul Green-Tech. În ultimul an am intensificat semnificativ activităţile din domeniul reprezentării intereselor. AHK România a înfiinţat în caest sens 8 grupuri de lucru pe diverse teme economice de interes.   Un alt punct central pe ordinea de zi a fost consolidarea prezenţei AHK la nivel regional prin înfiinţarea unei sucursale la Cluj-Napoca. Sebastian Metz a detaliat următorii paşi şi obiectivele strategice legate de înfiinţarea acestei sucursale:   „Prin aceasta ne dorim să consolidăm comunitatea AHK în interesul membrilor și al companiilor germane din România și prin activitățile noastre să susținem activitățile companiilor germane din regiune în mod profesionist.”   Teofil Teaha (Teaha Management Consulting), în calitate de cenzor, a constatat situația financiară bună și stabilă a AHK România și a prezentat Raportul cenzorilor pe anul 2017. A urmat alegerea membrilor Consiliului Director și a cenzorilor, dar și votul în ce privește înființarea sucursalei la Cluj.   În urma votului exprimat de 72 de membri a fost ales ca membru în Consiliul Director Iuliu Cadar (Dräxlmaier). Juan Gruben (Commerzbank), Vicepreședinte, a părăsit la dorința sa Consiliul Director, iar în locul său a fost ales Florin Sabou (Bielomatik) ca nou membru în Consiliu. Pentru Comisia de cenzori au fost realeși Adriana Costea (PricewaterhouseCoopers) și Peter Schnabl (Stalfort.Legal.Tax.Audit).   Teofil Teaha, care a fost timp de mai mulți ani activ în cadrul comisiei de cenzori, nu a întrunit numărul necesar de voturi. Îi mulțumim pentru implicare și pentru susținerea AHK încă de la înființare. În locul său a fost ales Johannes Becker (TPA Admin) în calitate de cenzor. Membrii aleși ai Consiliului Director l-au ales apoi, într-o ședință separată, pe Wargha Enayati (Intermedicas) în calitate de nou vicepreședinte. În ce privește înființarea sucursalei AHK din Cluj, toți cei prezenți au fost de acord cu acest demers.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2