Stiri

558

AFIR: C.E. a rambursat României peste 202 milioane de euro ca plăți finanțate prin FEADR

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Comisia Europeană a rambursat oficial României plăți în valoare de 202,7 milioane de euro (202.746.466,89 €) la începutul lunii iunie 2023. Suma reprezintă contravaloarea plăților acordate prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în primul trimestru al acestui an către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice care au realizat investiții în agricultură și dezvoltare rurală.

Conform informării primite de la Banca Națională a României (BNR), fondurile europene au fost transferate în conturile statului român în data de 6 iunie 2023 și reprezintă rambursări provenite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cuantum de 192,6 milioane de euro (192.569.490,8 €) și din Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene (EURI) în valoare de  10,2 milioane de euro (10.176.976,09 €).

„Rambursarea cheltuielilor efectuate de către noi reflectă conformitatea acestora și, mai ales, faptul că AFIR gestionează implementarea și plata proiectelor cu finanțare europeană în deplină concordanță cu cerințele regulamentelor europene.

Până la această dată, Comisia Europeană a rambursat tării noastre fonduri europene în valoare de 7,85 miliarde de euro pentru investiții în agricultură și dezvoltarea durabilă a mediului rural finanțate de AFIR.”, a menționat George CHIRIȚĂ, Directorul general al AFIR.

Sumele solicitate prin declarația de cheltuieli aferentă primului trimestru din acest an în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023 și rambursate de către Comisia Europeană sunt aferente plăților efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, cât și plăților compensatorii pentru măsurile de mediu și climă delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA).               

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2