(Comunicat) Începând cu data de 15 decembrie 2016, AFIR deschide o nouă sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, în perioada 15 decembrie 2016, ora 9.00 – 28 februarie 2017, ora 16.00, solicitanții de finanțare europeană nerambursabilă pot depune proiecte pentru investiții în exploatații agricole din sectorul vegetal și din cel zootehnic (prin submăsura 4.1). Totodată, în intervalul 16 decembrie 2016, ora 9.00 – 28 februarie 2017, ora 16.00, se pot depune proiecte pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (prin submăsurile 16.4 și 16.4a). De asemenea, se primesc cereri de finanțare în cadrul schemei pentru micii fermieri (submăsura 6.5) în perioada 15 decembrie 2016, ora 9.00 – 15 mai 2017, ora 16.00. Această submăsură este lansată pentru prima oară în această perioadă de finanțare. Alocarea disponibilă aferentă acestei noi sesiuni de depunere pentru toate submăsurile lansate este de peste 266 milioane de euro, împărțită astfel: pentru sM 4.1 alocarea bugetară stabilită este de 150 milioane de euro, din care vegetal – 75 milioane de euro și zootehnic – 75 milioane de euro ), pentru sM 6.5 alocarea bugetară stabilită este de 112,33 milioane de euro, iar pentru sM 16.4 și sM 16.4a alocarea bugetară stabilită este de 4 milioane de euro (2 milioane pe fiecare submăsură). Modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, pentru toate cele 4 submăsuri menționate mai sus. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri de finanțare în parte. INFORMAȚII SUPLIMENTARE Pentru sM 4.1, beneficiarii eligibili sunt persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale/ familiale, societățile comerciale/ agricole, cooperativele agricole și grupurile de producători, dar și institutele de cercetare. Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Acesta se poate majora până la 90% în funcție de dimensiunea fermei și de tipul de beneficiar, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 90% în cazul fermelor mici și medii (cu dimensiunea până la 250.000 SO inclusiv), respectiv 70% în cazul fermelor având între 250.000 și 500.000 SO inclusiv. Investiții eligibile în cadrul sM 4.1 pot fi : construcția, extinderea, modernizarea și dotarea construcțiilor din cadrul fermei, amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare, precum și alte cheltuieli de marketing, în cadrul unui lanț alimentar integrat.Valoarea sprijinului poate atinge 2 milioane de euro pe proiect în cazul lanțurilor alimentare integrate. Conform Regulamentului de selecție[1] a proiectelor, pentru acesată sesiune se aplică principiul conform căruia vor fi declarate neconforme proiectele al căror punctaj estimat va scădea în urma evaluării AFIR sub pragul de calitate corespunzător lunii în care au fost depuse. De asemenea, vor fi declarate neconforme proiectele încadrate greșit din punct de vedere al alocării financiare (alocare distinctă). Prin intermediul sM 16.4 și 16.4a, valoarea sprijinului este de maxim 100.000 euro pentru ambele submăsuri, iar intensitatea sprijinului este de 100%. Beneficiari eligibili sunt reprezentați de parteneriatele constituite în baza unui Acord de Cooperare din cel puţin un partener din categoriile (fermieri, microîntreprinderi și întreprinderi mici, organizații neguvernamentale, consilii locale, unități școlare - inclusiv universitățile de profil, unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică) și cel puțin un fermier sau un grup de producători/o cooperativă care își desfășoară activitatea în sectorul agricol/ pomicol, în funcție de submăsură. Investiții eligibile sunt sprijinite cheltuielile prevăzute în planul sau studiul de marketing, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse, din următoarele categorii: studii/ planuri - elaborarea studiilor și planurilor de marketing asociate proiectului, inclusiv analize de piață, conceptul de marketing, costurile de funcţionare a cooperării, costuri directe ale proiectelor specifice corelate cu planul proiectului, inclusiv costuri de promovare (pagina web, broșuri, pliante, bannere, promovare plătită prin social media şi alte rețele de publicitate, radio si televiziune). În cadrul sM 6.5, beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanțare acordată prin PNDR 2020 sunt eligibili micii fermieri care au aplicat cel puţin un an Schemema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I (implementată prin APIA), conform Titlului V din Regulamentul (UE) nr. 1307/ 2013, cu modificările și completările ulterioare. Sprijinul public nerambursabil se acordă anual, începând cu data transferului și până la data de 31.12.2020 și reprezintă 120% din suma anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (maximum 1.500 euro/ an, reprezentând 120% din suma maximă anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I). [1]Regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF) a procesului de selecţie şi a procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020