316
Odată cu sărbătorirea a 30 de ani de actrivitate, Agricola Bacău își extinde portofoliul de produse și lansează astăzi gama BRAVITO, o selecție de carne de pui, ouă, mezeluri și semipreparate dedicate copiilor.
Produsele se adresează copiilor cu vârsta de peste trei ani și vin în întâmpinarea nevoii părinților de a oferi produse echilibrate nutrițional, dar în același timp atractive și gustoase pentru cei mici.
„Am dezvoltat această gamă, gândindu-ne înainte de toate la copiii noștri, la copiii colegilor noștri, pentru că rolul de părinte este unul care te transformă în mod radical. E firesc să ne dorim să le oferim celor mici tot ce este mai bun, să fim liniștiți știind că alimentația pe care le-o punem la dispoziție le oferă energie pentru a-și trăi copilăria în cel mai frumos mod.
Și nu de puține ori ne lovim de rezistența lor, care este la fel de firească. Pornind de la acest insight, am vrut să oferim clienților noștri părinți ce e mai bun din ambele lumi: o serie de produse echilibrate din punct de vedere nutritiv, cu un gust bun și un aspect atractiv.
Ne dorim ca BRAVITO să fie un succes, iar această gamă de produse dedicate copiilor să aibă propriul rol în viața familiilor, cât și în portofoliul Agricola. Ce mănâncă copilul este o grijă permanentă de părinte, indiferent de studii, venituri sau oraș. Este o grijă zilnică, fundamentală, ce nu dispare nici când copilul se face mare și se mută la casa lui.”, a explicat Grigore Horoi, președinte Agricola Bacău.
Visurile mari cresc bine cu BRAVITO!
Gama BRAVITO conține ouă îmbogățite în mod natural cu Omega 3, luteină și antioxidanți, pentru mic-dejunuri sănătoase și echilibrate, pui crescut 100% fără antibiotice, mezeluri fără coloranți artificiali și potențiatori de gust adăugați și semipreparate fără coloranți, arome și conservanți.
La raft, gama se va evidenția printr-un ambalaj specific, realizat în colaborare cu Universal, care va aduce copiilor bucuria de a-și reîntâlni personajele din desenele animate preferate.
„De 30 de ani Agricola aduce familiile de români în jurul meselor bogate și sănătoase, iar acesta am considerat noi că este și momentul potrivit de a ne îndrepta privirea și către viitor și, mai specific, către cei care vor contura acest viitor: copiii noștri.
Prin gama BRAVITO, care vine cu produse de top-calitate și gust, Agricola sprijină copiii să crească mari și să devină eroii propriei lor lumi. Noi, ca producători de hrană, credem că viitorul unui copil începe în farfurie și că fiecare gustare, fiecare masă în familie, îl apropie de cel care va fi atunci când va fi mare! De aici și sloganul pe care l-am ales pentru noul brand: Visurile mari cresc bine cu BRAVITO!”, a declarat Daniel Bitere, director marketing Agricola Bacău.
Lansarea este susținută printr-un mix integrat de comunicare și marketing, care va debuta începând de luna aceasta și va continua, tactic, până spre finalul anului.