211
După un an 2020 extrem de dificil pe fondul pandemiei Corona, companiile sunt, în primăvara acestui an, în mod vizibil mai optimiste cu privire la viitor. Acest lucru reiese și din actualul sondaj de opinie realizat de AHK România în aprilie 2021.
Chestionarul are în vedere atât evaluarea situației conjuncturale și situația companiilor, dar oferă și o privire de ansamblu asupra principalilor factori de risc economic din perspectiva companiilor, în general, dar și raportată la criza provocată de Coronavirus.
„În general, situația companiilor s-a îmbunătățit semnificativ, deși unele sectoare rămân sub o presiune economică enormă. Este interesant de remarcat evoluția factorilor de risc, în special în ceea ce privește prețurile la energie și materii prime, unde se reflectă în mod clar problemele actuale legate de prețuri și disponibilitate.
Ne așteptăm ca acest risc să crească în intensitate și să dureze mai mult timp", este de părere Sebastian Metz, director general al AHK România.
Situația actuală a companiilor germane din România s-a îmbunătățit ușor și este apreciată de majoritatea respondenților ca fiind „bună” (43%). Peste 40% din participanții la chestionar apreciază situația propriei companii ca fiind satisfăcătoare, iar restul de 16% o consideră dificilă.
În ce privește evoluția activității, companiile sunt încrezătoare în această primăvară. 42% dintre companiile chestionate sunt de părere că activitatea lor va evolua mai bine în următoarele 12 luni (2020: 26%), în timp ce doar 16% mai sunt de părere că evoluția activități lor în România va fi mai slabă (2020: 25,5%).
Referitor la situația conjuncturii în următoarele 12 luni, numai 25% dintre cei chestionați se mai așteaptă la o evoluție negativă (2020: 40%),peste un sfert sunt optimiști și cred într-o revenire conjuncturală pe termen mediu. 47% nu se așteaptă la vreo schimbare (2020: 31%). Aproape jumătate dintre respondenți se așteaptă la o revenire a afacerii la stadiul dinaintea pandemiei încă în 2021, în timp ce 24% văd un Comeback abia anul viitor.
Este îmbucurător faptul că numărul angajațilorva crește. Peste 32% spun că vor să continue angajările (2020: 17%). Pentru jumătate dintre respondenți numărul de angajați se va menține la același nivel. În ce privește intențiile de investiții în următoarele 12 luni, 44% dintre companii spun că acestea nu se vor schimba (toamna anului 2020: 40%). Totuși 30% văd cheltuieli de investiții mai mari (2020: 11,7%), iar 25% vor reduce cheltuielile de investiții (2020: 33%).
În ce privește factorii de risc economic din punctul de vedere al companiilor, anul acesta a„revenit” pe ordinea de zi lipsa de personal calificat, dar și prețurile la energie și materii prime cresc în importanță, ceea ce reprezintă o noutate, iar subiectul va trebui urmărit îndeaproape de către companii. Principalul risc în prezent este lipsa de personal calificat, urmată de evoluția cererii de produse și a prețurilor la energie și materii prime. Condițiile-cadru politico-economice rămân un factor de risc pentru companiile din România. În toamna anului trecut printre cei mai importanți factori de risc se număra cererea de produse din cauza restricțiilor impuse de pandemie și a nesiguranței.
Sondajul "AHK World Business Outlook", coordonat de Uniunea Camerelor Comerț și Industrie din Germania (DIHK), a avut loc în perioada 16.03 – 9.04.2021. Companii din întreaga lume au fost întrebate despre planurile de investiții și ocuparea forței de muncă și despre cei mai importanți factori de risc în afaceri din fiecare țară.
Din România au participat 86 de companii, mai mult de jumătate dintre acestea fiind active în industrie și construcții (55,8%), 32,6% în servicii, iar restul companiilor provin din domeniul comerțului.