Normele privind calitatea laptelui au stârnit o mare forfoteală în lumea satelor, încă de la sfârşitul anului trecut. Pentru început, starea de panică a prins elan în pieţe, acolo unde circulau informaţii conform cărora va fi interzisă desfacerea laptelui la tarabă. Presa (îndeosebi cea locală) a dovedit şi de această dată că poate deveni avangardist al spoielii zvonistice, culminând şi cu rumoarea confuză vizavi de dispariţia dozatoarelor de lapte.   “Minimis” aid, viewed from different angles The norms regarding the milk quality have sparked a huge debate among village population, since the end of last year. For the beginning, panic status has been installed in the market, where there was circulating information that selling milk in open spaces would be prohibited. The local press proved this time to be a promoter of rumors, culminating with the confused murmur regarding the disappearance of milk vending machines.Cu mintea limpede sau cu suliţa spre facerea de bine Oricât de dulce a fost întrunirea de la sediul MADR, din 11 noiembrie 2013, în care s-a dezbătut acordarea ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui, adunarea şefilor agriculturii nu a putut compensa sarea amară şi colacul de parastas cu care a fost întâmpinată, îndeosebi de micii producători. E drept că acestora le e greu să demonstreze practic conformitatea vânzării de lapte în pet-uri de bere adunate din dosul bodegii, însă numărul celor care s-au erijat în avocaţi ai mulgătorilor, plătiţi cu rating, nu a fost unul de neglijat.   “Vom veni în sprijinul crescătorilor de animale, care au între 1 şi 5 capete, pentru că, de la 1 ianuarie 2014, ei vor trebui să aibă buletin de analiză care prevede normele de calitate a laptelui, condiţiile obligatorii pentru a comercializa lapte”, a declarat ministrul Agriculturii subliniind totodată, în acest fel, necesitatea rezolvării problemelor laptelui neconform şi, în egală măsură, scoaterea la suprafaţă a unei cantităţi foarte mari de lapte, care, din diferite motive, nu se regăseşte pe piaţă.   Majoritatea micilor producători de lapte, care ştiau ce implică acest lucru, dar pregătiţi mai curând pentru a se lăsa duşi de valul din postul Crăciunului trecut, au refuzat să ia de bun îndemnul ministrului, sperând să treacă voioşi pe lângă hotărârile venite de sus, cum au mai făcut-o de altfel şi în alte rânduri. Alţii, cărora nu a catadicsit cineva să le şoptească cu ce se mănâncă ajutorul de minimis, s-au cutremurat gândind că, fiind vorba de “crescători de animale, care au între 1 şi 5 capete”, hotărârea se adresează balaurilor.   Chiar dacă ministrul a subliniat că uliţa ajutorului de minimis nu poate fi bătută fără sprijinul primarilor, fiind necesară o activitate susţinută împreună cu aceştia pentru a prezenta proiectul către cele peste 40.000 de gospodării existente la nivel naţional, mare parte dintre vătămanii locali au rămas reci la ideea de a promova înfiinţarea de asociaţii, care să achiziţioneze tancuri de răcire, în limita sumei de 5.000 de euro, decontată ulterior de minister.   Pe de altă parte, asocierea (?) fermierilor pentru a folosi acelaşi tanc de răcire reprezintă o iniţiativă cu două tăişuri. Ce se întâmplă dacă unul sau mai mulţi fermieri greşesc, în drumul de la muls la introducerea în tancul de răcire a laptelui? Simplu: ruinează tot volumul, riscând pierderea acestuia.   Totuşi, gestul iniţiativei în sine demonstrează din nou că nu oricine se poate găinăţa la nesfârşit în propriul destin, iar o basculantă de cenuşă turnată în creştet este oricând binevenită, diriguitorii lăptăriei naţionale punând inspirat şi la timp degetul pe una dintre rănile micilor producători. E parcă mai bine: decât să ne sulemenim produsul doar pentru export, facem bine a ne spăla rufele, de faţă cu toată lumea, în apele româneşti.   Propteaua financiară stabilită la 70,87 lei, adunătoare a costurilor aferente achiziţionării şi instalării tancurilor de răcire a laptelui se întinde pe 1.000 de litri/unitate administrativă teritorială, organizată la nivel de comună. În cadrul acestor gospodării, sunt legate 210.000 de capete, dintr-un total de 1,131 milioane de perechi de coarne mari înscrise în registru la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).   Aşa cum era de aşteptat însă, poezia scurtă a ajutorului de minimis (30 noiembrie - 30 decembrie) a devenit baladă, intrând în fireşti prelungiri, întinse, deocamdată, până în 15 aprilie 2014. Amânarea punerii în practică a măsurii este şi ea cât se poate de normală; după mahmureala sărbătorilor de iarnă, ispravnicii acestei hotărâri au realizat că modificarea actelor constitutive ale asociaţiilor (incluzând în statut achiziţionarea şi comerţul cu lapte) nu poate fi făcută de la apusul soarelui până în zori. Actul adiţional depus în instanţa care va emite, cândva, o hotărâre definitivă echivalează cu câteva sute de mulsori.   Răcitoarele primite rece de jurnale şi televiziuni   La pas cu hotărârea luată de MADR, o seamă de gazetari intoxicaţi cu zerul laptelui neconform din pieţe ridică sabia din traforaj spre Hotărârea care încearcă conformarea laptelui muls în grajdul din fundul curţii. În locul promovării unor dezbateri publice, în intervalul scurt dintre 11 noiembrie şi 1 ianuarie, fabricile de presă şi-au luat capul în mâini susţinând, fără rezerve că răcitoarele de lapte reprezintă cavoul laptelui proaspăt vândut de ţărani în târguri. Unii nu s-au sfiit să plângă, în paginile jurnalelor, pe propriile portaluri sau pe sticla televizorului, făcând până şi din conţinutul biberoanelor golite de ei (cu multe decenii înainte să devină dependenţi de lichide cu multe grade) “lapte proaspăt din pieţe”.   În pomelnicul laptelui la găleată, intitulat “Amintiri din copilărie şterse de reguli europene”, Evenimentul Zilei deformează voluntar începutul minimei aşezării în ordine a micilor lăptari: “Laptele bunicilor ajunge la porci. Un alt hop în drumul laptelui de ţară către consumatorul de la oraş este obligativitatea ca fermierul să ducă laptele la laborator şi să obţină certificate care să ateste că laptele este bun. Costul acestor analize este de circa 200 lei pe lună. Numai ca să acopere acest cost, fermierul ar trebui să vândă 200 de litri (?!? n.a.) în fiecare lună. Ca să ajungă cu acest lapte la piaţă, trebuie să mai dea bani la rată sau microbuz.”“Ţăranii care vând lapte proaspăt sunt alungaţi din pieţe” este alt titlu războinic, postat pe site-ul realitatea.net. Şi aici, specialiştii din această dugheană jurnalistică informează(?) cititorii că: “Laptele crud va putea fi vândut la tarabă în maximum două ore de la mulgere. Lucru practic imposibil pentru cei care vin la oraş cu autobuzul sau trenul să vândă lapte în pieţele capitalei. Termenul de două ore este impus prin noile standarde cerute de UE. Dacă laptele a depăşit două ore, trebuie depozitat într-un tanc de răcire, unde va fi răcit la o temperatură de 4 grade. În plus, UE cere ţăranilor să nu mai mulgă vacile cu mâna şi să-şi cumpere aparate de muls. O asemenea instalaţie costă în jur de 3000 de euro, lucru pe care micii fermieri nu şi-l permit. (…) problema este că nu mulţi din cei care solicită acea sumă de bani pentru a-şi achiziţiona un tanc de răcire sau tehnică necesară pentru a procesa lapte conform, o şi obţin”.Zadarnic. Beţele vârâte în roate se dovedesc deseori putrede, iar prima sesiune de înscriere online pentru obţinerea ajutoarelor de minimis s-a arătat a fi un succes, cel puţin prin numărul firmelor care au dus la bun sfârşit procedura: 7.138 de proiecte. Dintre acestea, 835 s-au ales şi cu satisfacţia punctajului maxim obţinut. Rămâne de văzut însă dacă toate firmele care au plecat cu traista plină de puncte vor trece şi de verificările Oficiilor Teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie. Declaraţii puse în gura unor “producători” Metafizica înjurătură românească prin care preopinentul e trimis în neantul prenatal se mulează perfect, anul acesta, pe ajutorul de minimis pentru răcitoare de lapte şi pe susţinătorii acestuia, atunci când jurnalele (îndeosebi cele locale) culeg opiniile unor producători de lapte. Reali sau însăilaţi cu tastatura computerului.   Cei mai curtaţi sunt lăptarii veniţi în piaţă din localităţile apăsate de crunta sărăcie unde ziarul, ca o plantă adusă de vânt din gropile municipale, e grabnic păscut de vaci.   Unul dintre semnatarii de articole, care crede probabil că rumegătoarele apreciază valoarea nutritivă a celulozei înghiţindu-le gazeta, scrijeleşte în Ziarul Ceahlăul monologul cu specific economic “exprimat”, spune dânsul, de “patroana” celor două dozatoare de lapte amplasate în Piaţa Centrală din Piatra Neamţ: “Noi suntem autorizaţi, vindem în continuare lapte la dozator. Probleme sunt cu aceia care cumpără lapte ca să-l vândă la dozator (…) probleme vor avea micii fermieri, cei care au 2-3 vaci. Ei vor trebui să se asocieze ca să predea laptele. O analiză la lapte este destul de scumpă.”   Fără să lase mai jos ştacheta dezinformării, măcar atunci când declaraţiile la persoana a treia sunt aruncate în gura plină a unui ţăran uitat pe marginea drumului, de aproape trei decenii, ziarul care şi-a clădit tirajul pe titluri de genul “O găină a născut” sau “Soarele va apune mâine la prânz” se apleacă, de astă dată spre micul producător (sic!) de lapte: Am trei vaci şi din asta trăim. Punem cartofi, ceapă şi ce mai trebuie la câmp, dar nu facem bani din astea. Bani făceam la piaţă cu laptele şi brânza şi luam cărţi la copii, medicamente, plăteam impozitele. Acum mi-au spus că nu se mai poate vinde fiindcă nu e conform. Păi cu laptele ăsta am crescut şi eu şi fratele meu şi copiii noştri şi suntem sănătoşi. Acum o să mâncăm noi şi ce rămâne dau la porci, spune Titi Ungureanu, un sătean de pe valea Siretului” (evz.ro).   Surprinzător devine altfel faptul că adevăraţii fermieri, posesori a zeci de vaci, nu găsesc logica achiziţionării unui răcitor de lapte: „Am mulgătoare deoarece eu deţin 45 de vaci şi îmi sunt necesare. Dacă mă vor obliga să-mi cumpăr şi răcitoare nu voi avea încotro şi le voi cumpăra, dar această lege mi se pare o prostie deoarece până acum nu am avut nicio problemă cu laptele”, a declarat Aurelia Luca, pentru un cotidian local, Glasul Hunedoarei.   Trebuie să recunoaştem astfel că unii dintre colegii jurnalişti, licenţiaţi în sculărie şi matriţerie (asemenea fostului secretar de stat din MADR, Adrian Rădulescu), suflă în iaurt aşteptând acum să ia caimacul de pe laptele ieşit din răcitoare. Nu e prima oară când neîndemânaticii în ale scriiturii sau ecranului ies în faţă cu subiecte inventate, făcând din propriile imagini şi procese psihice, survenite în fazele mai puţin profunde ale somnului, “hot news”.   Una peste alta, în non-sterila realitate, producătorii asociaţi, cu patalamaua îngropată adânc în perimetrul de stabulaţie al vacilor sau sub stratul de furaje aditivate, susţin că au abonaţi pentru laptele produs conform, iar din cel rămas produc brânzeturi pe care le valorifică.