294
Uniunea Europeană se află sub spectrul transformărilor tehnologice, iar cele mai importante se referă la dezvoltarea durabilă. La rândul ei, Industria tehnologiilor de refrigerare este direct vizată de o serie întreagă de tratate și acorduri internaționale, cu aplicabilitate directă pe plan național.
Dezvoltarea durabilă, în centrul preocupărilor
Noul ciclu legislativ al Uniunii Europene a venit cu un nou concept de dezvoltare, așa-zisul ”Green Deal”, care pune în centrul tuturor preocupărilor principiile ecologiei și ale mediului. Ulterior, a fost anunțată și noua Strategie Alimentară europeană, denumită ”From Farm to Fork”, strategie care nu este altceva decât parte a conceptului ”Green Deal”.
Acestea două vin în completarea și în continuarea mai multor tratate și acorduri globale. Pentru Industria mondială a frigului tehnologic, cele mai importante sunt Protocolul de la Montreal, Protocolul de la Kyoto, Regulamentul EU (EC) Nr. 2037/2000 & Nr. 1005/2009 privind substanțe care degradează stratul de ozon și Regulamentul EU (EC) Nr. 842/2006, privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră.
Deosebit de important pentru Industria frigului, protocolul de la Montreal, în ceeea ce privește eliminarea freonilor HFC ,a intrat în aplicare de la 1 ianuarie 2019. Scopul lui principal este implementarea standardelor F-Gas și reducerea globală a agenților HFC, cu obiectivul trasat pentru finalul anului 2020 de a reduce utilizarea freonului ca agent de refrigerare cu 55 %. Ca rezultat se interzice, începând cu 01.01.2020, servisarea instalațiilor frigorifice cu R404A și freoni, cu GWP>2500.
România, restantă la capitolul durabilitate
Din păcate, în România. s-au făcut foarte puțini pași în diminuarea cantității de freon utilizată în instalațiile frigorifice și foarte puține companii sunt angajate în tranziția către tehnologiile de frig durabile, bazate în special pe agenți naturali. Asta, deși unele interdicții sunt deja în vigoare, iar altele, foarte dure, vor fi aplicate peste puțin timp.
În țările nordice (Danemarca, Suedia, Norvegia), și Spania, sunt taxe ecologice. Aceste taxe ecologice înseamnă:
-un cost dublu al freonului
-taxe de exploatare ale instalațiilor cu freon
-amenzi pentru pierderi de freon
La rândul ei, de anul viitor, Franța va adopta această politică ecologică. Ce se va întâmpla dacă România va adopta aceste taxe ecologice care vor fi cerute de UE ? 70% din instalațiile frigorifice din industria alimentară din România sunt cu freon. Este pregatită industria alimentară din România să suporte noi taxe?
Astfel, din acest an, nu este permisă decât utilizarea freonului R404A reciclat. Iar, service-ul pentru instalațiile tehnologice care utilizează freon R404A va fi interzis, cu excepția unor încărcări mai mici de 40 t/CO2ec. (pentruR404A: 10,2kg), pentru temperaturi sub -50 C, și pentru echipamente militare.
Alternativa durabilă există
Pentru a răspunde necesităților companiilor, pe lângă alte produse și servicii, FRIGO Consult Tehnic AB poate furniza solutii pentru orice aplicație frigorifică.
Se poate face o analiză și, la fiecare proiect, poate fi o soluție optimă:
-schimbarea cu freon cu GWP mai scăzut, dar aceasta este o soluție tranzitorie și, oricum, costisitoare, iar în maxim cinci ani și acest freon va fi înlocuit
-utilizarea noilor tipuri de freon cu GWP foarte mic, dar care sunt sintetici, toxici și fără viitor; sau:
-trecerea pe folosirea unui agent frigorific natural (CO2, amoniac, propan), este o soluție radicală, dar care vă scutește de cheltuieli ulterioare, îmbunătățindu-se performanțele energetice ale noii instalații.
Adrian Balaoi: CEO FRIGO Consult Tehnic AB: Industria face tranziția la agenții naturali de refrigerare
Referindu-se la necesitatea stringentă a adoptării celor mai noi tehnologii de refrigerare, recent, domnul Adrian Bălăoi -CEO FRIGO Consult Tehnic AB, a declarat pentru revista de specialitate de circulație internațională Climate Control:
”Prețul din ce în ce mai mare al energiei electrice a îndemnat părțile interesate să diminueze costurile de exploatare, investind în sisteme de refrigerare de calitate mai bună. Pentru cei care se ocupă doar de operațiuni pe termen scurt, a spus domnul Bălăoi, freonul constituie agentul frigorific preferat, dar în rândul părților interesate care au o viziune pe termen lung a sistemelor lor de refrigerare, există mult entuziasm în jurul agenților frigorifici naturali. Acesta este viitorul.
Așadar, vă recomand să luați în considerare cele mai performante tehnologii, pentru a nu pierde timp, energii și bani. În acest scop, FRIGO Consult Tehnic AB a organizat seminarii, pentru a ajuta tehnicienii în selecția agenților frigorifici naturali, cum ar fi amoniacul, CO2 și propanul, cerând furnizorilor să facă prezentări tehnice în încercarea de a educa piața”.
Despre FRIGO Consult Tehnic AB
Încă din 2002, FRIGO Consult Tehnic AB reprezintă o companie autonomă de consultanță în tehnologia instalațiilor frigorifice. Firma derulează proiecte de instalatii frigorifice în România, Republica Moldova, UK, Turcia, Macedonia etc.
Compania FRIGO Consult Tehnic AB realizează proiectare pentru instalațiile frigorifice și distribuție, pentru diferite piese componente.
În anul 2019, compania a organizat seminarul ”Natural refrigerants-www.naturalrefrigerants.ro – despre noile tendințe în industria frigului și utilizarea agenților frigorifici naturali.
Susținând agenții naturali, FRIGO Consult Tehnic AB a proiectat și coordonat realizarea în 2019 a primei instalații frigorifice din Europa de Est cu ammoniac DX (cu cantitate redusă de ammoniac).
Echipa FRIGO Consult Tehnic AB urmărește dezvoltarea continuă și succesul în domeniul instalațiilor frigorifice și al sistemelor de climatizare.
Contact:
FRIGO Consult Tehnic AB, Str. Alunișului Nr. 164, Sector 4, București, Cod postal 040747, Tel./Fax: 021.332.08.48; E-mail: [email protected]