Şeful Consiliului Concurenţei (CC), Bogdan Chiriţoiu, îşi doreşte finalizarea investigaţiei de pe piaţa laptelui până la sfârşitul lui 2013. În paralel, preşedintele APRIL, Dorin Cojocaru, afirmă că lunile de investigaţie ale CC „au adus destul de mult stres” companiilor de profil. La cereale, ancheta va mai dura 10 luni. „Din câte ştiu, avem informaţii suficiente încât să reuşim să terminăm ancheta pe piaţa laptelui în acest an”, a spus Chiriţoiu. Instituţia pe care acesta o conduce a iniţiat o investigaţie în iulie 2013 care a viyat posibile înţelegeri pe piaţa colectării, procesării şi comercializării laptelui şi produselor lactate ce vizeaza în principal activitatea Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL). Conform celor de la Bursa, la momentul demarării acţiunii CC au fost verificaţi mai mulţi membri APRIL, respectiv: Albalact SA, Covalact SA, Danone PDPA SRL, Frieslandcampina SA, Almera International SRL, Dorna Lactate SA,HochlandRomania SRL,Lactate Natura SA, Napolact SA, Lactag SA, Lacto-Solomonescu SRL, Teletext SRL, Unicarm SRL, Unilact Transilvania SRL. În cazul în care instituția condusă de Bogdan Chiriţoiu va constata încălcarea regulilor de concurență, actorii implicați riscă amenzi de până la 10 procente din totalul cifrei de afaceri. Însă, dacă vor exista firme dispuse să coopereze cu Consiliul Concurenței, ar putea obține imunitatea la amendă sau diminuarea semnificativă a acesteia.(Mai multe, pe www.bursa.ro)