164
Vânzările Angst merg foarte bine, iar asta ne permite să ne continuăm investiția de un milion de euro în noua fabrică de ready meal. Într-adevăr, am avut ceva greutăți din cauza constructorului, reziliind contractul. Acum, continuăm lucrările cu o altă companie. Concomitent, continuăm și achiziția de noi utilaje și echipamente, dar și formularea rețetelor. Am o mică dezamăgire, însă, pentru că, potrivit propriilor studii de piață, mâncărurile din categoria celor ”sănătoase” vor prinde cu adevărat în România de abia peste zece ani. Dar, pentru Angst nu va fi o problemă, vom fi pregătiți pentru orice.” Prezent ieri, la conferința Agribusiness 2016, Sorin Minea a declarat în timpul evenimentului că deplânge statutul industriei alimentare: ”Toată lumea a primit subvenții, ajutoare, sprijin etc. Industria nu a primit niciodată nimic. Dar, când e să fie cineva acuzat, procesatorii sunt cei arâtați cu degentul, de parcă ei ar fi de vină pentru toate relele lumii. Este adevărat că unii fac prostii. Dar, nu e normal să vii pe post de televiziune să spui că tot parizerul e stricat, că toate mezelurile nu sunt bune, că fabricile sunt devină! Cât privește propunerea cu 51 % produse românești în rafturile magazinelor, asta e o prostie, pentru că nici nu se poate așa ceva, dar nici nu este legal. Industria românească poate acoperi necesarul cu alimente al României, dar nu poți îngrădi libera circulație a mărfurilor.”