Stiri

392

ANPC a efectuat controale în cadrul Comandamentului de Vară 2023

autor

MeetMilk.ro

distribuie

ANPC a desfășurat o serie de acțiuni de control, ca parte a activității Comandamentului de Vară 2023, în zonele: litoralul Mării Negre, Bucovina, Maramureș, Valea Prahovei și zona Brașov, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu în locațiile de alimentație publică din aceste regiuni.

Astfel, în această perioadă, echipe ale Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor, Ialomița, Dolj, Bacău, Vrancea, Ilfov, Sibiu și Hunedoara – care au făcut parte din structura special constituită, Comandamentul Litoral 2023 – aflate sub coordonarea președintelui ANPC, Horia Constantinescu și a vicepreședintelui Mihai Culeafă, au controlat 101 operatori economici care activează în stațiunile de pe malul Mării Negre, precum și pe cele aflate în perimetrul de desfășurare a festivalurilor organizate aici.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni:

-47 de amenzi contravenționale în valoare totală de 525.000 lei,

-83 de avertismente

-oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman pentru produse în valoare totală de circa 45.000 lei

-oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, în cazul a 6 operatori economici.

” Reînceperea unui sezon de vacanță nu trebuie comparată cu renașterea păsării Pheonix, cu toate că unele locații par ca dupa bombardamente, nu foc! PE LITORAL EXISTĂ LOCAȚII SPECTACULOASE! Investiții majore, gestionate perfect! Trist este că nu există nici o determinare de a reconstrui din temelii și de a aduce la nivel de top întregul litoral. Afacerea de baracă pare mai puternică! Continuăm lupta și, la un moment dat, sper să se înțeleagă că vrem binele turismului și turistului!” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Operatorii economici a căror activitate a fost oprită temporar sunt:

Onfix Market SRL

August Food SRL

Alindor Gabicris SRL

Palmeyra Events SRL

Soft Ice SRL

Street Yum SRL

Dintre cele mai importante abateri constatate, menționăm:

folosirea la preparare a unor ingrediente diferite față de cele înscrise în meniu sau fără a avea traducerea în limba română a informațiilor, pe etichete

folosirea la preparare a unor ingrediente cu data limita de consum depășită

utilizarea unor materii prime fără informații privind data de decongelare sau cea de producție

decongelarea produselor la temperatura ambientală

folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu pete de rugină în exterior

prepararea și comercializarea unor produse alimentare fără a avea protecție față de mediul înconjurător, riscând contaminarea acestora

nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor

neafișarea în listele meniu a ingredientelor conținute de preparate

utilizarea unor cântare neomologate

folosirea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, nerecomandate în alimentația publică sau a unor instrumente de servire neprotejate individual (paie neambalate, în zona de bar)

utilizarea unor coșuri de gunoi fără capac și pedală de acționare, aceasta ducând la contaminarea preparatelor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2