Tehnologii

145

ANPC: În 2015, 8 % dintre produsele alimentare au prezentat neconformități

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit unui comunicat al ANPC în urma celor 4.620 de controale la supermarketuri şi hypermarketuri, desfăşurate în 2015 s-au încheiat 1.607 procese verbale de constatare a contravenţiei.    ANPC a desfăşurat 56 de controale tematice la nivel naţional, respectiv 30 de controale în domeniul produselor şi serviciilor alimentare (54%), 26 de controale în domeniul produselor şi servicii nealimentare (46%). Pe lânga aceste controale au fost efectuate şi controalele la nivel local (regional sau/şi judeţean), controale în cadrul comandamentelor de vară şi iarnă, cercetarea reclamaţiilor primite de la consumatori, precum şi extinderea controalelor în urma abaterilor constatate. În cadrul acţiunilor tematice de control au fost verificaţi peste 41.788 operatori economici din care au fost sancţionati 25.000 de operatori economici, valoarea amenzilor fiind de 47,4 milionae lei, iar valoarea produselor neconforme pentru care a fost dispusă măsura de oprire de la comercializare a fost de 7,72 milioane lei.   Au avut loc 30 de acţiuni de control cu privire atât la conformitatea, modul de comercializare şi etichetare a produselor alimentare, cât şi cu privire la calitatea serviciilor de alimentaţie publică şi colectivă. Au fost prelevate 867 de probe de produse alimentare (produse din carne, lapte şi produse lactate, orez, pastă de tomate, cacao şi ciocolată etc), iar la circa 8% dintre acestea s-a constatat neîncadrarea în prevederile legale în vigoare în ceea ce priveşte umiditate, conţinutul de grăsimi şi conţinutul de sare”.   Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că „România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate. Aici este o piaţă în care importatorii se orientează şi aduc produse la sfârşit de termen de valabilitate sau chiar depăşit. În România sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet; se schimbă saramura la brânză, iar brânza se bagă din nou la vânzare. Statul nu-şi face datotria, ANPC-ul nu şi-o face. Alţii controlează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii?“.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2