La eveniment au mai participat din partea autorităţilor române: prefectul judeţului Botoşani, Costică Macaleţi, vicepreşedintele ANSVSA, dr. Lenuţa Ichim, alături de Dr. Mariana Ţerbea, director al Direcţiei Comerţ, Import, Export, Posturi de Inspecţie la Frontieră, din cadrul ANSVSA. Au fost invitaţi să participe la inaugurare şi reprezentanţi ai autorităţilor din Republica Moldova: ministrul agriculturii şi industriei alimentare al Republicii Moldova, Ion Sula, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor a Republicii Moldova, Iurie Carp, preşedintele Raionului Rîşcani, primarul oraşului Costeşti şi Şeful Biroului Vamal Bălţi. “Estimăm un trafic, potrivit datelor furnizate Biroului Vamal de Frontieră Stânca Costeşti, de aproximativ 100 de camioane lunar, ce vor face obiectul operaţiunilor de import-export cu produse alimentare de origine nonanimală (cereale, legume, fructe), derulate prin Punctul de Intrare Stânca Costeşti. Prin deschiderea acestui Punct, agenţii economici care îşi derulau activitatea de import - export şi transport vor scuti 260 km” a declarat Dumitru Băiculescu, preşedintele ANSVSA, la ceremonia de inaugurare. La evenimentul programat pentru ora 11 au fost invitaţi să participe jurnalişti de pe ambele maluri ale Prutului, astfel încât noua cale rutieră comercială să fie cunoscută de cât mai mulţi agenţi economici cu activitate de export-import din cele două state.