Tehnologii

134

ANSVSA: Acțiuni educative la RuralFest 2015

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Dintre manifestările punctuale care au avut loc duminică, la ediția din acest an a târgului RuralFest, organizat de Biroul de la București al Comisiei Europene, am remarcat atât prezența reprezentanților ANSVSA, cât, mai ales, acțiunile informativ-educative pe care reprezentanții acestei instituții le-au derulat pe tot cuprinsul zilei.

  Astfel, am putem sublinia faptul că bucureștenii prezenți la târg s-au oprit în numeroase rânduri la standul ANSVSA, acolo unde au primit pliante de informare referitoare la normele de siguranță alimentară dar, mai ales, au intrat în dialog cu specialiștii instituției, aceia care au detaliat programenele menite să întărească siguranța și securitatea alimentară a României. Dintre temele abordate amintim:   -Bune practici de igienă a alimentelor (Igiena alimentelor la piață și acasă)-Eficientizarea structurilor implicate în gestionarea situațiilor de criză generate de consumul de alimente cu impact asupra sănătății publice-Ce sunt toxiinfecțiile alimentare-Cum prevenim toxiinfecțiile alimentare   Menționă că prezența specialiștilor ANSVSA se înscrie într-un șir mai amplu de acțiuni de informare și educare a consumatorilor, acțiuni care beneficiază de finanțări europene.    

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2