Ferma

218

ANSVSA: Actualizarea situației privind evoluția PPA

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 233 de localități din 13 județe, cu un număr de 952 de focare (dintre care 15 în exploatații comerciale) și 72 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 323.754 de porci afectați de boală.   Au fost stinse până la această dată 5 focare în județul Satu Mare și nu a mai fost înregistrat vreun focar în acest județ, din data de 31.08.2018.   Menționăm că în județul Bihor nu au mai fost înregistrate noi focare de PPA, din data de 08.08.2018, iar în județul Tulcea, unitatea de procesare a cărnii aparținând societății S.C. Carniprod SRL și-a reluat activitatea, în data de 14.08.2018.   Aceste rezultate au fost posibile datorită aplicării operative și eficiente a complexului de măsuri zoosanitare de combatere a pestei porcine africane (PPA) și a cetățenilor, care au înțeles să sprijine autoritățile în aplicarea acțiunilor necesare. Detaliat, situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel:   –        Judeţul Satu-Mare – 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi;–        Judeţul Bihor – 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi 1 caz la mistreţ;–        Judeţul Sălaj – 4 cazuri la mistreţi;–        Judeţul Tulcea – 561 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și 1 focar la o exploatație de tip A) şi 42 de cazuri la mistreţi;–        Judeţul Brăila – 81 de focare (dintre care 8 focare la exploatații comerciale);–        Judeţul Constanţa – 76 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi;–        Judeţul Ialomiţa – 119 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi;–        Judeţul Galaţi – 12 focare în gospodăriile populaţiei şi 1 caz la mistreţ;–        Judeţul Ilfov – 9 focare în gospodăriile populaţiei;–        Judeţul Călăraşi – 52 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 8 cazuri la mistreţ;–        Județul Buzău – 3 focare în gospodăriile populaţiei;–        Județul Giurgiu – 3 focare în gospodăria populaţiei și 1 caz la mistreț;

  • Județul Dâmbovița – 1 focar în gospodăria populației.

Până la această dată au fost despăgubiți 4.960 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 55.348.000 de lei.   Detaliat, situaţia plăților despăgubirilor se prezintă astfel:   –        Judeţul Satu-Mare - au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 14 exploatații afectate în valoare de 57.000 de lei–        Judeţul Bihor – au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 211 exploatații afectate în valoare de 948.000 de lei–        Judeţul Tulcea - au fost plătite despăgubiri pentru 686 de exploatații dintr-un total de 978 de exploatații în valoare de 34.269.000 de lei–        Judeţul Brăila – au fost plătite despăgubiri pentru 1.462 de exploatații dintr-un total de 2.577 de exploatații în valoare de 12.139.000 de lei

  • Judeţul Constanţa - au fost plătite despăgubiri pentru 653 de exploatații dintr-un total de 755 de exploatații în valoare de 2.728.000 de lei

–        Judeţul Ialomiţa - au fost plătite despăgubiri pentru 1.882 de exploatații dintr-un total de 2.456 de exploatații în valoare de 5.009.000 de lei–        Judeţul Galaţi - au fost plătite despăgubiri pentru 37 de exploatații dintr-un total de 73 de exploatații în valoare de 51.000 de lei–        Judeţul Ilfov - au fost plătite despăgubiri pentru 5 exploatații dintr-un total de 7 exploatații în valoare de 42.000 de lei–        Judeţul Călăraşi - au fost plătite despagubiri pentru 10 exploatații dintr-un total de 194 de exploatații în valoare de 105.000 de lei   Prezenţei virusului pestei porcine africane în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.   Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.   Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic. (Serviciul Comunicare și Logistică Documentară)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2