Ferma

330

ANSVSA: Cerințe privind comercializarea şi utilizarea substanțelor stupefiante și psihotrope în medicina veterinară în România

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În medicina veterinară se utilizează numai preparate medicinale veterinare stupefiante şi psihotrope autorizate prin procedură naţională de către Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar, precum şi prin procedura centralizată de către Comisia Europeanã.           

Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar întocmeşte lista preparatelor medicinale veterinare stupefiante şi psihotrope autorizate pentru comercializare pe teritoriul României şi o publică pe site-ul propriu http://www.icbmv.ro/ro/.

Preparatele medicinale veterinare stupefiante şi psihotrope se comercializează numai prin depozite farmaceutice veterinare autorizate de către direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, conform prevederilor legale în vigoare. 

Preparatele medicinale veterinare stupefiante şi psihotrope se distribuie numai către unităţile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medical-veterinară înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică, al Colegiului Medicilor Veterinari, precum şi către cele din cadrul facultăţilor de medicină veterinară.

Eliberarea preparatelor medicinale veterinare stupefiante şi psihotrope din depozitul farmaceutic veterinar se face în baza unei note de comandă, înseriată în sistem unic şi semnată de către medicul veterinar titular sau şeful clinicii universitare, după caz. 

Depozitele farmaceutice veterinare pot desfăşura operaţiuni de import/export/comerţ intracomunitar de substanţe şi preparate medicinale veterinare stupefiante şi psihotrope numai în baza autorizaţiilor de import/export emise de către Ministerul Sănătăţii.

Preparatele medicinale veterinare stupefiante şi psihotrope sunt utilizate numai de către medicii veterinari de liberă practică sau de către personalul cu studii medii veterinare, obligatoriu sub coordonarea directă a medicului veterinar de liberă practică din cadrul unităţilor în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medical-veterinară şi a celor din cadrul facultăţilor de medicină veterinară.

Medicii veterinari de liberă practică pot utiliza şi preparate stupefiante şi psihotrope de uz uman, conform prevederilor art. 112 şi art. 113 din Regulamentul (UE) 2019/6.

Preparatele stupefiante şi psihotrope de uz uman se achiziţionează numai din farmaciile comunitare în baza prescripţiei medical-veterinare, emisă de către medicul veterinar de liberă practică.

Lista substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope de uz uman care pot fi utilizate în unităţile de asistenţă medical-veterinară este prevăzută în anexa nr. 7 a Ordinului nr.1.328/56/2022.

În cadrul unităţilor în care se depozitează/comercializează/utilizează preparatele stupefiante şi psihotrope este obligatorie desemnarea persoanelor responsabile pentru aceste activităţi, care răspund de evidenţa şi protecţia fizică a substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope deţinute în cadrul unităţii respective.

Medicii veterinari de liberă practică pot utiliza şi administra preparatele stupefiante şi psihotrope atât în incinta unităţilor de asistenţă medical-veterinară, cât şi în condiţii de teren. 

Unităţile de asistenţă medical-veterinară au obligaţia de a deţine un registru special pentru evidenţa preparatelor stupefiante și psihotrope.

Preparatele stupefiante şi psihotrope utilizate în medicina veterinară, identificate ca fiind necorespunzătoare conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare, se distrug de către unităţi specializate, în baza autorizaţiei pentru distrugere emisă de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi în prezenţa unei comisii constituite conform prevederilor legale

Colegiul Medicilor Veterinari organizează tipărirea formularelor de prescripţie medicală veterinară şi a notelor de comandă, înseriate în sistem unic, şi asigură distribuirea lor către unităţile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medical–veterinară, precum şi către cele din cadrul facultăţilor de medicină veterinară.

Valabilitatea prescripţiilor medicale veterinare cu regim special necesare pentru eliberarea din farmacia comunitară a preparatelor stupefiante utilizate în medicina veterinară este de 10 zile calendaristice de la data emiterii și de 30 de zile calendaristice de la data emiterii, pentru preparatele psihotrope.

Prescripţia medicală veterinară cu regim special necesară pentru eliberarea din farmacia comunitară a preparatelor stupefiante şi psihotrope utilizate în medicina veterinară se emite pentru fiecare preparat stupefiant sau psihotrop de uz uman în parte.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin structurile proprii de control, precum şi prin direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, realizează controlul si supravegherea operaţiunilor cu preparate stupefiante şi psihotrope (depozitarea, comercializarea, distribuţia, importul, exportul, utilizarea şi distrugerea).

Mai multe informații privind stupefiantele și psihotropele utilizate în medicina veterinară le găsiți pe site-ul ANSVSA accesând link-ul: http://www.ansvsa.ro/legislatie/activitate-farmaceutica-in-domeniul-veterinar/.

Serviciul Comunicare și Logistică Documentară ANSVSA

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2