332
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează că va participa la funcționarea Observatorul laptelui și al produselor lactate, prin furnizarea de date, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, alături de alte instituții ale statului responsabile.
Informațiile care vor fi furnizate de ANSVSA sunt cele privind: numărul și dimensiunea exploatațiilor de vaci de lapte, bivolițe, oi, capre înregistrate/autorizate sanitar veterinar, efectivul de vaci de lapte, bivolițe, oi, capre înscris în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE), mișcarea animalelor, producțiile exploatațiilor de vaci de lapte, bivolițe, oi, capre, numărul și capacitatea unităților de procesare lapte și produse lactate înregistrate/autorizate sanitar veterinar, cantitatea de lapte procesată și a produselor lactate procesată.
Observatorul laptelui și al produselor lactate este un mecanism, înființat în acord cu reglementări europene, care va monitoriza piaţa laptelui de vacă, bivoliţă, oaie, capră şi piaţa produselor lactate, prin centralizarea datelor de pe piaţă, dar şi prin urmărirea, analizarea tendinţelor din ţara noastră privind producţia şi echilibrul dintre cerere şi ofertă, inclusiv din perspectiva costurilor de producţie.
Reamintim că, ANSVSA a întreprins demersuri, încă din luna decembrie a anului trecut, prin cooptarea Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) în implementarea unui proiect pilot de remodelare și repoziționare pe rafturi pentru delimitarea clară la comercializare a produselor lactate autentice de cele pe bază de lapte și cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate (articolul 6* din Legea laptelui și a produselor lactate nr.307/2022).
Articolul 6 din Legea laptelui și a produselor lactate nr.307/2022
(1) Produsele pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, se comercializează într-un spațiu de prezentare și vânzare bine delimitat, pe rafturi separate față de laptele și produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conținutului acestor produse.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul meniurilor și rețetelor mâncărurilor, produselor de patiserie, de pizzerie, de fast-food și de cofetărie și al produselor culinare din alimentația publică la prepararea cărora s-au utilizat produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate.
(3) Meniurile unităților de alimentație publică vor menționa toate produsele lactate fabricate cu grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, folosite ca atare sau în combinații sau ca ingrediente în produsele de bază folosite în rețete.
(4) Orice neconformitate depistată de autoritățile competente de control este notificată direct operatorului economic sub a cărui denumire se comercializează produsul alimentar; dacă operatorul nu are sediul în România, notificarea se face importatorului sau distribuitorului produselor alimentare provenite din Uniunea Europeană.
(5) În cazul modificării informațiilor de pe etichetă de către comerciant, acesta va fi sancționat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
(6) Se interzice folosirea denumirilor reglementate la punctele 1-4 din partea III „Lapte și produse lactate“ a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului pe eticheta produselor finite, inclusiv mâncăruri, produse de patiserie și de pizzerie, de fast-food, de cofetărie, produse culinare din alimentația publică, care au în compoziția lor ingrediente ce nu se încadrează în definițiile laptelui și ale produselor lactate. În cazul în care produsul finit conține amestecuri de lapte și produse lactate cu produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, se va menționa pe etichetă procentul acestora.
(7) În toate situațiile, denumirea sub care este vândut alimentul trebuie să corespundă naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăților alimentului ori materiilor prime utilizate în fabricație.” Serviciul Comunicare și Logistică Documentară