238
În contextul actual al crizei din Ucraina, a existat o solicitare din partea guvernului din Ucraina de a se permite tranzitarea teritoriului României cu produse de origine animală pe cale feroviară, luând în considerare faptul că, înainte de declanșarea conflictului armat, exportul din Ucraina al produselor alimentare se realiza prin portul Odessa, care acum este blocat în zona de conflict.
Pentru a veni în sprijinul guvernului ucrainean, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a solicitat Comisiei Europeane (CE), permisiunea de a transforma temporar în Post de Control la Frontieră - Punctul de Intrare Vicșani - Dornești din Suceava – pentru tranzitul feroviar al produselor de origine animală din Ucraina.
Menționăm că, în prezent, PI Vicșani-Dornești este aprobat, conform legislației naționale, numai pentru controlul produselor de origine nonanimală și al furajelor provenite din țări terțe.
De la izbucnirea războiului în Ucraina, ANSVSA a implementat toate măsurile de flexibilitate adoptate deCE în ceea ce privește derularea operațiunilor de import/tranzit a animalelor și a mărfurilor supuse controalelor sanitare veterinare cu proveniență Ucraina.
Ca urmare a solicitării ANSVSA, CE a aprobat temporar PI Vicșani - Dornești ca PCF feroviar pentru controlul tranzitului produselor de origine animală, destinate exportului în alte țări terțe, în condițiile în care ANSVSA, prin structurile teritoriale specializate, monitorizează electronic aceste transporturi și se asigură că acestea părăsesc teritoriul Uniunii Europene.
Operaționalizarea acestui Punct de Intrare, ca Post de Control la Frontieră, se va realiza de către ANSVSA prin delegarea de personal din cadrul altor Direcții Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene.
Pentru a verifica și fluidiza transporturile de produse alimentare de origine animală aflate în tranzit, CE a acordat un cod TRACES temporar, aferent PI Vicșani – Dornești, în vederea emiterii Documentelor Sanitare Comune de Intrare Produse (DSCIP), necesare notificării electronice a sosirii transporturilor în PCF, înregistrării rezultatelor controalelor sanitare veterinare de frontieră și urmăririi electronice a transporturilor până la părăsirea teritoriului UE. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară