Repere

261

ANSVSA: În acest moment, în România nu există nicio suspiciune de gripa aviară

autor

MeetMilk.ro

distribuie

ANSVSA informează că au fost stinse focarele de gripă aviară care au evoluat în localitățile Ungheni, Cozma, Sântana, Grebenișu de Câmpie din județul Mureș și Cristuru Secuiesc din județul Harghita.

Odată cu stingerea focarelor de gripă aviară au fost ridicate restricțiile de circulație a persoanelor, a animalelor și a mijloacelor de transport pentru zonele de protecţie (rază de 3  km în jurul focarului) şi de supraveghere (rază de 10 km în jurul focarului).

Prin intervenția promptă și eficientă a serviciilor veterinare, în colaborare cu alte instittuții ale statului, a fost împiedicată răspândirea bolii și apariția de noi focare. Astfel, a fost evitată blocarea comerțului cu păsări și pierderile economice generate de măsurile de restricție impuse de evoluția bolii.

Ca urmare a stingerii focarelor și a ridicării restricțiilor, fermele avicole din zonele respective pot comercializa la nivel național și pot participa la schimburi intracomunitare și exporturi de păsări vii, carne de pasăre și alte produse provenite de la acestea.

Comercializarea păsărilor vii se face în condițiile respectării obligațiilor și responsabilităților prevăzute de legislația în vigoare, cu precădere pe cele privind respectarea cerințelor de sănătate și bunăstare animală, biosecuritate, supraveghere sanitară veterinară și asigurarea trasabilității.

Pentru a preveni răspândirea bolii au fost desfășurate acțiuni de control, organizate în comun de către structurile teritoriale ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv prin efectuarea de controale în trafic și în Punctele de Trecere a Frontierei de Stat, care au vizat transporturile de păsări vii și de produse provenite de la acestea.

ANSVSA monitorizează în permanență statusul de sănătate al păsărilor domestice și al celor sălbatice (rezervorul natural de virus), astfel încât pe piaţă să fie comercializate doar produse provenite de la animale sănătoase și să fie protejată industria avicolă din țara noastră.

În acest sens, ANSVSA colaborează cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, cu Colegiul Medicilor Veterinari din România și cu asociațiile ornitologice.

De asemenea, instituția este la curent cu situaţia epidemiologică a gripei aviare în Europa și cu toate mesajele de alertă emise de Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) şi de Comisia Europeană.

Având în vedere contextul epidemiologic european, în care, din data de 1 iunie și până în prezent, au fost înregistrate noi focare de gripă aviară în Polonia (10), Olanda (37), Belgia (10), Estonia (8), Finlanda (13), Germania (4), Letonia (1), Lituania (3), Suedia (5), ANSVSA menține măsurile de supraveghere prevenire și control pentru această boală.

În acest moment, în România nu există nicio suspiciune de gripa aviară. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2