Ferma

254

APCPR: C.E. nu va relaxa restricțiile comerțului cu carne de porc în România

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) semnalează, din nou, că implicarea autorităților desemnate să stopeze evoluția Pestei Porcine Africane (PPA) în România este insuficientă și ineficientă.   Asociația s-a adresat și oficialilor din domeniul sănătății animale de la Comisia Europeană, solicitând analiza situației fermelor comerciale de creșterea porcilor și adoptarea de măsuri de relaxare a interdicțiilor de mișcare a porcilor și cărnii de porc, aplicate în mod excesiv în România și care afectează grav piața națională.   Răspunsul Comisiei Europene (document anexat - extras) menționează foarte clar că misiunile de audit, desfășurate în perioada 2017-2019, au identificat riscuri mari de transmitere a PPA din România către alte state membre UE datorate măsurilor insuficiente și ineficiente luate de autorități pentru exploatațiile non-comerciale / gospodăriile populației cu privire la:   -Identificarea, înregistrarea și evidența animalelor și a produselor din carne de porc; - controlul mișcărilor de animale și a produselor din carne de porc, a mijloacelor de transport și a persoanelor; -măsurile scăzute de biosecuritate; -lipsa unui plan de acțiune cu termene concrete privind prevenirea, eradicarea și controlul PPA în conformitate cu legislația europeană și cu recomandările misiunilor de audit, în special noi proiecte legislative naționale de clasificare a fermelor, biosecuritate și controlul circulației porcinelor.   Poate, după încheierea mandatului autorităților române la președinția rotativă a UE, autoritățile responsabile vor dedica timp și problemei extrem de grave a evoluției virusului PPA în România.   Până atunci, după cum rezultă din statistici, producția de carne de porc din România a scăzut cu 7% în trim. I 2019 față de aceeași perioadă a anului trecut, înflorește importul, care a crescut cu 17% raportat la aceeași perioadă a anului trecut, și sunt afectați angajații din fermele comerciale și consumatorii. Comitetul Director al APCPR

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2