251
În condițiile în care pesta porcină africană a distrus, aproape, sectorul de creștere a porcilor din România, Asociația Producătorilor de Carne de Porc propune fermierilor, specialiștilor din domeniu, autorităților, încheierea unui Pact Pro Porc, pe baza căruia să fie stopat acest flagel și pe baza căruia sectorul suin să intre în revigorare. Propunerea a fost făcută în cadrul unui simpozion organizat în ziua de 1 noiembrie, la Indagra și a venit din partea domnului Ioan Ladoși-Președinte al APCPR. În fața celor prezenți la simpozion, domnul Ladoși a deplâns faptul că aproape întreaga țară este afectată de PPA. Practic, doar patru județe din Transilvania au rămas neatinse de flagel, însă nimeni nu poate spune că în curând nu se vor mai anunța noi focare. Tot domnia sa a afirmat că autoritățile nu au făcut aproape nimic pentru a stopa evoluția bolii și că, trecând peste faptul că au fost sacrificați peste 500.000 de porci, lucrul cel mai grav este că au fost sacrificate peste 36.000 de scroafe de reproducție. Practic, din această cauză, viitorul creșterii porcilor în România, în sistem comercial, este aproape anulat.