Peste 2.000 de solicitari in schema de ajutor specific acordat producatorilor de lapte si de carne de vita din zonele defavorizate primite la APIA Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) – Centrul Judetean Valcea informeaza ca in perioada 6 august - 21 septembrie 2012 s-au depus cererile de plata aferente anului 2012, in cadrul Schemei de ajutor specific acordat producatorilor de lapte si de carne de vita din zonele defavorizate, finantata din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), conform Art.68 din Regulamentul (CE) nr. 73 din 19.01.2009. De acest sprijin comunitar vor beneficia producatorii agricoli constituiti potrivit prevederilor O.U.G. nr.44/2008, persoane fizice, persoane juridice, crescatori de animale din urmatoarele categorii: a) vaci de lapte; b) bivolite de lapte; c) taurine din rase de carne si metisii acestora: vaci din rase de carne, tineret mascul si/sau femele din rase de carne si/sau metisi cu rase de carne. La nivelul A.P.I.A. - Centrul Judetean Valcea, in cadrul acestei campanii de primire a cererilor de ajutor financiar specific acordat producatorilor de lapte si de carne de vita din zonele defavorizate s-au inregistrat un numar de 2.018 de solicitari, reprezentand un numar de 6.566 capete de vite, din care: - vaci cu lapte – 6.513 capete; - tineret pentru carne – 53 capete. Comparativ cu anul 2011, cand s-au inregistrat 1.962 de cereri, reprezentand 6.128 capete vite, in anul curent procentul cererilor primite a crescut la 102%, iar numarul de capete de animale s-a ridicat la procentul de 107%. Valoarea ajutorului financiar specific se calculeaza anual, in lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrala Europeana la ultima cotatie a lunii septembrie, care este publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru un plafon maxim de 30.000.000 euro. Cuantumul ajutorului specific se calculeaza de catre APIA, dupa finalizarea verificarilor, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile, fara a depasi: a) 250 euro/cap, pentru categoria vaci de lapte; b) 187,5 euro/cap, pentru categoria femele din specia bivolite; c) 300 euro/cap, pentru categoria taurine din rase de carne si metisii acestora .(Biroul de Presa al APIA)