Ferma

248

APIA: În decembrie 2019, au fost autorizați la plată 719.985 de fermieri

autor

MeetMilk.ro

distribuie

APIA informează că, începând cu data de data de 2 decembrie și până în prezent, au fost autorizați pentru efectuarea plăților regulare aferente anului de cerere 2019, un număr de 719.895 fermieri (ceea ce reprezintă 85,25 % din numărul fermierilor eligibili la plata regulară), cu suma totală de 597,2 milioane euro, astfel:   - 520,5 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); - 63,98 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); - 12,72 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național. Plățile se vor derula în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți.   Reamintim faptul că, în perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăți în avans aferente Campaniei 2019 în suma de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans.   Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:   - 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); - 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2