
Potrivit APIA, producătorii agricoli care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creşterii ovinelor şi caprinelor au la dispoziţie, în 2017, suma de 36.000 de lei, bani care pot fi accesaţi printr-o nouă schemă de ajutor De Minimis pentru fermieri. Această schemă se poate aplica următoarelor categorii de fermieri: -producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014-pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la data plăţii ajutorului de minimis;-producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;-producătorilor agricoli persoane juridice. Beneficiarii care solicită ajutoare de minimis trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate, pentru a primi sprijinul financiar: -să deţină o exploataţie înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor, astfel cum e prevăzut în Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare;-să facă dovada comercializării cantităţii de lână pentru care cere acordarea sprijinului către o entitate autorizată sanitar-veterinar în acest scop; Valoarea sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 1 leu/kg lână comercializată. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. Astfel, după intrarea în vigoare a hotărârii, crescătorii pot solicita înscrierea în Program prin care cer înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a crescătorilor de ovine şi caprine pentru comercializarea. Actele însoţite care trebuie să însoţească cererea sunt următoarele: -copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;-copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;-dovadă cont activ bancă/trezorerie;-declaraţie pe propria răspundere. Pentru obţinerea sprijinului solicitanţii înregistraţi în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a crescătorilor de ovine şi caprine pentru comercializarea lânii au obligaţia să depună la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, documente justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinută, până la data limită a anului de cerere, respectiv 1 iulie, inclusiv. Documentele justificative sunt factura/fila/filele din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână comercializată. Unele categorii de ajutoare nu intră în schema de ajutor de minimis. Acestea sunt: -ajutoarele a căror valoare este fixată pe baza preţului sau a cantităţii de produse cumpărate sau introduse pe piaţă;-ajutoarele destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv -ajutoarelor direct legate de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării şi funcţionării unei -reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;-ajutoarele condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate.