Ferma

238

APIA: Reacție față de afirmațiile domnului Daniel Buda

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Urmare a declarațiilor europarlamentarului Daniel Buda apărute în spațiul public,Ministerul Agriculturii, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) face câteva precizări, după cum urmează:   Este regretabil faptul că europarlamentarul Daniel BUDA recidivează, la fel ca și anul trecut,  în a face afirmații neadevărate și nesusținute de situația reală, referitoare la faptul că 900 mii fermieri ar putea fi în pericol de a nu-si primi banii cuveniți. Domnul Buda dovedește că, deși are posibilitatea să se informeze despre această situație, nu o face, mai mult decât atât, dezinformează opinia publică, făcând afirmații menite să creeze o imagine falsă asupra ativității de acordare a subvențiilor.   Astfel, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că,până la această dată, au intrat deja în conturile fermierilor suma de 2,488 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară, pentru un număr de 860.390 beneficiari, care au depus cerere de plată în cadrul Campaniei 2017, reprezentând 98,12 % din numărul de fermieri eligibili.   Referitor la afirmația privind„incapacitatea instituțională de a finaliza achiziționarea softului informatic” informăm că APIA a început demersurile pentru achiziţia de ”Servicii de mentenanță, extindere şi dezvoltare a sistemului informatic al APIA” încă din anul 2016, prin contractarea unui furnizor de servicii auxiliare care să elaboreze Caietul de sarcini.   Ulterior, în prima jumătate a anului 2017, autoritatea contractantă a întreprins toate demersurile legale în vederea avizării proiectului de investiții de catre instituţiile abilitate ale statului, inclusiv pentru emiterea unei Hotărâri de Guvern în acest sens.   Pe parcursul evaluării ofertelor, au fost depuse contestaţii de către 2 operatori economici, una din ele fiind respinsă de către CNSC, iar cealaltă fiind depusă direct în instanţele de judecată.   La data prezentei, cauza de soluţionare a contestației se află la Curtea de Apel Bucuresti, în vederea pronunțării unei soluții definitive, APIA aflându-se astfel în imposibilitatea de a incheia contractul până la soluționarea definitivă a contestațiilor.   Menționăm faptul că urmare a dificultăților întâmpinate în achiziționarea softului informatic, pentru a continua și implementa modificările informatice existente la nivelul APIA, modificări rezultate din schimbările legislației comunitare și naționale în vigoare, experții APIA au identificat o serie de soluții, prin resursele umane și informatice existente, astfel încât să compenseze lipsa dezvoltatorului de soft.   Ținând cont de cele prezentate, reiterăm invitația către toți cei interesați de a se informa direct de la sursă, respectiv APIA și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care și-au manifestat deschiderea, disponibilitatea și totala transparență în a oferi toate informațiile necesare cu privire la modul de acordare a subvențiilor pentru fermieri, precum și la stadiul efectuării plăților.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2