Repere

258

ARC va deveni cea mai transparentă asociație profesională

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ieri, în cadrul Adunării Generale a Asociației Române a Cărnii, domnul Vladimir Mănăstireanu-Director executiv, a declarat că ARC va deveni cea mai transparentă asociație profesională din România. Acesta a adăugat:

  ”Nu doresc să diminuez sau să neg cu nimic activitatea precedentă a Asociației Române a Cărnii, dar doresc să anunț noile obiective pe care mi le-am asumat, odată cu numirea în funcția de Director executiv. Astfel, deși știm cu toții că ARC este cea mai mare organizație profesională din România, dar îmi doresc ca tot mai multe companii să bată la ușă și să ni se alăture. Aceasta nu se va putea întâmpla decât dacă vom intensifica munca de organizare și reprezentare, în apărarea intereselor membrilor noștri. Cât de curând, vom reorganiza site-ul asociației și vom da o mult mai mare importanță paginii de Facebook. Dar, mai ales, vom organiza aplicația Intranet, pentru a putea dialoga oricând între noi, membri, aplicație putând fi accesată și de pe telefoanele mobile.   Mai presus de toate, însă, trebuie să creștem afacerile companiilor membre, dar aceasta nu se poate face fără creșterea consumului. De aceea, fac apel la companiile din ARC să își deschidă porțile pentru presă, pentru a putea vedea și scrie sau transmite la televizor cum fabricăm produsele noastre din carne, pentru ca toți consumatorii să conștientizeze faptul că produsele noastre sunt de cea mai bună calitate și, mai ales, pe deplin sigure, din punct de vedere alimentar.”   Amintim faptul că domnul Vladimir Mănăstireanu va fi unul dintre reprezentanții ARC care vor fi prezenți la EXPO-Conferința Internațională Meat & Milk 2015, care se va desfășura în perioada 2, 3 iunie, la Hotel Alpin din Poiana Brașov, sub titlul ”Politici de sprijin, Retehnologizare, Performanță-Priorități pentru ieșirea din impas”.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2