Acum ceva vreme, la un simpozion, în preambulul unei întrebări pe care urma să o pună Secretarului de Stat, Daniel Botănoiu, Dorin Cojocaru, președintele APRIL, caracteriza trecuta industrie a lactatelor din România precum un armăsar frumos. O fi, dar nu știm la ce industrie se referă.

  Dacă vorbea despre industria laptelui de la începutul anilor 2000, mai că l-am crede, nu atât pentru ce era, cât pentru ce ar fi putut să devină. Dacă se referea la industria laptelui din anii '90, da, industria laptelui era mândră precum un armăsar frumos, într-atât de frumos încât a făcut cu ochiul multora, proprietățile fiind trecute, ori direct, ori prin MEBO, spre sectorul privat. Care, sector privat, vedem acum ce a făcut cu ea! Iar, dacă se referă la industria lactatelor de dinainte de '89, da, era cu adevărat mândră, dar ce folos, atât timp cât ea funcționa în cadrul unei economii centralizate, menită a fi parte a pieței CAER dar, mai ales, menită a plăti datoriile României și nu bunăstării omului de rând.   Dar, da. Cândva, fie că vorbim de ferme, fie de fabrici, potențialul agroindustriei laptelui din România era fructificat la maxim. Însă, ce era mai îmbucurător, era faptul că, atât în ferme, cât și în procesare, lucrau specialiști extraordinari. Nu-i vorbă, și acum sunt. Personal, ne bucurăm de amiciția unor fermieri sau ingineri tehnologi care ar putea să facă față celor mai înalte standarde științifice. Doar că, mare păcat, aceștia par a fi deficitari la capitolul științei de a conduce o afacere în condiții de liberă concurență.   Ei, bine, știință pe care o au din plin companiile străine care activează pe piața românească a laptelui. E rău? Depinde cum vezi problema. Dacă socotești că, în mare parte, laptele materie primă e din România, dacă socotești că produsele finite sunt vândute tot aici, dacă te gândești că sunt muncitori români care lucreză în fabrici și că tot aici se plătesc taxele, e bine. Însă, dacă te gândești la investitorul român... Oricum, nu suntem de acord cu domnul Cojocaru, atunci când spune că ”industria laptelui a ajuns precum o mârțoagă.” Industria e la fel cu țara și, mai ales, cu oamenii ei!   Dar, adevărata mârțoagă pare fi a domnului Phil Hogan, Comisarul European pentru Agricultură, acela căruia îi e atât de ”dragă”, încât pare a ne-o trimite nouă, românilor, mai ales că în spațiul danubiano-pontic se găsesc destule pajiști ale naivității manageriale. Spunem asta pentru că, exact în perioada în care Dorin Cojocaru făcea acea comparație, Phil Hogan recomanda fermierilor europeni să exporte lapte și lactate în țări din Asia.   Din start, lucrul acesta ni s-a părut o ipocrizie fără margini. Apoi, nu avem cum să nu băgăm de seamă dezvăluirea unui parti-pris cu țările dezvoltate, din Vest, acelea care ar avea posibilitatea de a exporta în China, India, Taiwan etc. Dar, cum să faci o asemenea declarație, știind ce se întâmplă în unele țări din Europa de Est, acum, când embargoul Rusiei e mai aprig ca oricând? Cum să nu ții cont și de aceste țări și, mai presus de orice, cum să abandonezi echidistanța la care te obligă funcția, și egala măsură în luarea deciziilor, pentru toți? Ei, cum!? Uite-așa, cum o face domnul Hogan, luând mârțoaga de căpăstru și aducând-o aici! Subliniem cuvântul ”aici”, pentru că toate celelalte țări vecine nouă, membre ale Unii Europene, par a se fi deșteptat din timp, având soluții de a ieși la lumină.   În timpul ăsta, pe pășunile României nu mai aleargă decât amintirea unui armăsar frumos, și nu unul aievea, ca și cum ai avea în față imaginea zugrăvită de scriitorul Ioan Lăncrănjan în extraordinarul roman ”Suferința urmașilor”. Iar, urmașii, suferă din plin, DIN VINA LOR!