Stiri

152

Atelierul Micilor Bucătari - CocoRico, Promoția iunie 2017

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Grupul Aaylex anunță finalizarea celei mai noi ediții a programului educaţional „Atelierul Micilor Bucătari - CocoRico”,derulat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău.Peste 170 de elevi din ciclul primar au absolvit cursurile de „Mici Bucătari CocoRico”, de la momentul lansării campaniei CSR în anul 2015 și până în prezent, în cadrul atelierelor din București și Buzău.   Laura Mocanu, Chef bucătar premiat la Olimpiada Gastronomică de la Erfurt, Germania, în 2016, a pregătit împreună cu eleviimâncăruri deosebite, precum cușcuș cu pui și legume în unt, salata de primăvară cu pui sau toast cu pui și sos de iaurt, care i-au încântat pe micii bucătari în devenire și i-au convins să încerce rețete noi, să ajute la pregătirea meselor în familie, să mănânce mai sănătos, descoperind totodată tainele artei culinare. “Micii Bucătari CocoRico” au avut ocazia să învețe cum se aranjează o masă elegantă, pentru a-i surprinde pe cei dragi, delectând totodată participanții prin demonstrarea talentelor lor artistice, muzicale și de desen.   “Am petrecut zile deosebite în cadrul atelierelor Micilor Bucătari și am fost onorată de invitația Aaylex de a participa activ la educația culinară a celor mici. Chiar dacă au doar 8-9 anișori, e bine să ne învățăm copiii să aleagă produse sănătoase, să descopere că poate fi amuzant să gătească alături de cei dragi și să mănânce alimente mai puțin procesate, legume, fructe și proteine de calitate,” a declarat Laura Mocanu.   Sub sloganul „Gătim gustos şi sănătos!”, 36 de elevi din clasele a II-a și a III-a de la Liceul de Artă „Margareta Sterian” și ”Școala Gimnazială Vadu Pașii” s-au alăturat, în acest an, experților culinari și voluntarilor Aaylex. Elevii, îndrumați de chef bucătar Laura Mocanu, au participat la câte 4 cursuri de gătit unde au pregătit rețete simple și sănătoase, realizate din carne de pui și legume, precum și deserturi. Fiecare sesiune de gătit a oferit elevilor posibilitatea de a savura mâncăruri delicioase, din ingrediente proaspete și naturale, pe care le-au pregătit ei înșiși și pe care le-a degustat ulterior cu multă plăcere. „Am încheiat cu succes, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, o nouă ediție a acestui program, prin care promovăm un stil de viață sănătos în rândul copiilor. Credem că este important pentru copiii noștri să regăsească bucuria de a petrece timp de calitate în familie și de a găti simplu și echilibrat, pentru a-i pregăti încă de acum să facă alegeri alimentare corecte, care să îi mențină sănătoși. În acest an, am extins programul și în comunitățile din jurul orașului Buzău, elevii de la Școala din Vadu Pașii participând activ la cele 4 cursuri de gătit.În toamnă, ne dorim să continuăm acest program în mai multe şcoli”, a declarat Bogdan Grama, Director General Aaylex Grup.   La finalul sesiunilor de gătit, elevii au primitechipamente de bucătari și diplome de merit, care atestă noua lor calitate de „Mici Bucătari CocoRico”, precum și premii pentru participarea la concursul cu desene„Dejunul în familie”. Elevii au oferit la rândul lor, voluntarilor Aaylex, un recital de vioară și un moment artistic.   Despre Grupul Aaylex/ CocoRico   Grupul Aaylex produce carnea de pui CocoRico, carne naturală, fără nicio procesare ulterioară abatorizării și tranșării, fără hormoni de creștere, fără antibiotice de creștere, fără făinuri de origine animală, fără aditivi alimentari sau furajeri, puii fiind hrăniți 100% cu ingrediente naturale, minerale și vitamine, fără modificare genetică a cărnii* (*conform certificat SGS pentru bunele practici ale sistemului intregrat de producție nr 802/2017).Grupul deține o serie de certificări importante, pentru a opera la cele mai înalte standarde din industrie: BRC (British Retail Consortium), ISO 9001:2015; ISO 14001:2015; ISO 22000:2005, IFS, BSCI, Yum! Brands Global Restaurants, BSCI sau Halal. CocoRico. Ești Super când alegi sănătos! Mai multe pe www.cocorico.ro.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2