Ferma

290

Au fost aprobate plafoanele alocate ANT în sectoarele zootehnic și vegetal

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Guvernulul a aprobat Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2018.   Valoarea plafonului dedicat ajutoarelor națioanle tranzitorii este de 268.466.600 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).   În sectorul vegetal fondurile se distribuie astfel: 102.361.800 euro, pentru culturile amplasate pe teren arabil; 6.600 euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră; 1.656.200 euro pentru tutun; 100.800 euro pentru hamei; 1.818.600 euro pentru sfeclă de zahăr. Cuantumul per hectar se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin raportarea sumelor prevăzute la suprafețele eligibile corespunzătoare.   De asemenea, sumele pentru sectorul zootehnic vor fi repartizate astfel:   22.228.800 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte;  93.416.400 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne;  46.877.400 euro pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine.   Cuantumul per unitatea de măsură se calculează de către APIA, prin raportarea sumelor prevăzute la cantităţile de lapte livrate şi/sau vândute direct eligibile la efectivele de bovine, respectiv la efectivele de femele ovine/caprine eligibile.   Pentru sectorul vegetal fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie înscriși în evidențele APIA, să exploateaze suprafețe eligibile pe care se află culturi amplasate pe teren arabil și să dețină contract cu procesatorii pentru livrarea producțiilor obținute de in, cînepă, hamei, tutun și sfeclă de zahăr. Pentru cultura de cînepă este necesară autorizație de cultivare.   Fermierii din sectorul zootehnic trebuie să îndeplinească următoarele criterii:   să dețină exploatații înregistrate în RNE, în care să existe cel puţin un animal identificat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine şi/sau suine;solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de referinţă; (ANT bovine lapte),  solicitantul să fi deținut un efectiv de minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de referinţă, înregistrate în RNE; (ANT bovine carne), efectivul din exploataţia înregistrată în RNE să fie de minimum 50 de capete de femele ovine/25 de capete de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului în care se depune cererea unică de plată; (ANT ovine /caprine).   În urma acestei Hotărâri de Guvern, se estimează că aproximativ 189.000 fermieri vor beneficia de cel puțin un sprijin prin ANT și se vor efectua plăți pentru 11 milioane capete de animale și 1.4 milioane tone de lapte.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2