Stiri

317

Auchan România a devenit partener oficial al Capitalei Europene a Culturii 2023 – Timișoara

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Auchan România informează că își reconfirmă sprijinul pentru promovarea valorilor locale, a turismului durabil și dezvoltarea orașelor și comunităților prin cultură, devenind partener oficial al Capitalei Europene a Culturii 2023.

Prin titlul oferit, Timișoara devine anul acesta un oraș în care excelența culturală primează și oferă localnicilor și vizitatorilor străini un variat program cultural format din aprox. 30 de evenimente săptămânal, 12 festivaluri muzicale și peste 15 festivaluri tematice, la care vor participa peste 2500 de artiști.

Prezentăde peste 16 ani în Timișoara, cu 5 magazine și 600 de angajați pe plan local,Auchan este un membru activ în viața comunității locale și susține îmbunătățirea calității vieții și a mediului înconjurător.

„Felicităm Timișoara pentru obținerea acestei titulaturi prestigioase și suntem onorați să participăm la sprijinirea dezvoltării programului cultural din acest an. Suntem convinși că acesta va avea un puternic impact la nivelul comunității locale, atât din punct de vedere social, cât și economic.

Mai mult, considerăm că acest proiect are o miză importantă în promovarea României peste hotare, iar unul dintre obiectivele noastre este să contribuim ori de câte ori avem ocazia la expunerea frumuseților și valorilor locale către publicul internațional.

Agenda culturală a Timișoarei în acest an este una absolut fabuloasă și merită să fie pe lista de destinații a fiecărui român și turist străin. În plus, pentru a sărbători alături de clienții noștri acest an important, magazinele noastre din regiune vor pregăti acțiuni și proiecte speciale pentru timișoreni”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România.

Implicarea în acest proiect este un pas firesc pentru Auchan, ca parte ainițiativelor de anvergură de promovare a valorilor, oamenilor sau locurilor din România.

Această filozofie a fost exprimată prin numeroase proiecte, printre cele mai importante numărându-se producția filmului România neîmblânzită, cel mai vizionat documentar românesc despre natura țării noastre, proiectat în peste 50 de țări șidesemnat cel mai bun film documentar despre natură, mediu și ecologie la Cannes 2018 Corporate Media & TV Awards.

Un alt exemplu marcant este și parteneriatul de lungă durată cu Federația Română de Ciclism pentru organizarea și finanțarea Turului României, competiția sportivă cu cea mai îndelungată tradiție din țara noastră.

Cu sprijinul Auchan, în 2022, evenimentula fost transmis pentru prima dată la nivel internațional, în peste 50 țări, către o audiență de peste 100 de milioane de oameni, promovând astfel peisajele României. 

Cum se implică Auchan în programul Timișoara 2023

În cadrul programului cultural derulat în Timișoara, Auchan va fi prezent încă de la festivitatea de deschidere din weekend-ul 17-19 februarie, precum și în diverse evenimente ce se vor desfășura pe parcursul anului, punând accent pe:

  • promovarea produselor și preparatelor culinare românești;
  • integrarea grupurilor sociale dezavantajate prin cultură și implicare civică în cadrul Festivalului ROD;
  • educația și informarea publicului despre importanța protejării mediului înconjurător în cadrul festivalului de muzică VestFest;
  • promovarea personalităților culturale și a trupelor de teatru românești în cadrul Festivalului Internațional de animație și teatru pentru copii.

Mai mult, anul acesta Auchan marchează și începutul unui parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara, fiind alături de aceasta în organizarea a două evenimente de amploare.

Astfel, din dorința de a susține un stil de viață sănătos prin mișcare, Auchan devine partener al cursei de ciclism PoliBike, eveniment sportiv dedicat atât amatorilor, cât și cicliștilor profesioniști.

De asemenea, compania va susține și un proiect mai larg de deschidere a spațiului academic și de comunicare multidisciplinară cu spațiul public, menit să prezinte publicului timișorean, într-un format de talk-show live, români care au făcut cariere de excepție în alte colțuri ale lumii, care au obținut performanțe profesionale cu totul deosebite și fac parte din elitele mondiale ale domeniilor în care își desfășoară activitatea.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2