Stiri

383

Auchan România a fost desemnat și în 2023 Brandul Anului în Sustenabilitate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit unui comunicat emis de companie, Auchan Retail România a primit pentru al doilea an consecutiv recunoașterea „Brandul Anului în Sustenabilitate” în cadrul galei Sustainaibility in Business, organizată de The Diplomat-Bucharest.

Premiul vine ca o recunoaștere a eforturilor constante de protejare a planetei și a politicilor de dezvoltare durabilă pe care compania le-a implementat, precum și a proiectelor de mediu, unele dintre acestea în premieră pe plan local.

Pentru acordarea premiului, printre criteriile de selecție la nivel de companie s-au regăsit: dezvoltarea și promovarea unor proiecte durabile în companie și industrie, alături de perseverență în susținerea lor, implicarea puternică și angajamentul din partea conducerii în această direcție, crearea de valoare cuantificabilă prin performanțele durabile implementate.

„Ne bucurăm că eforturile noastre constante sunt apreciate, în primul rând de către clienții și partenerii noștri, și suntem onorați atunci când acestea sunt recunoscute și la nivel de industrie. Prin integrarea sustenabilității în modelul nostru de afaceri am dezvoltat o multitudine de proiecte, unele dintre acestea în premieră pe plan local, ce au drept scop încurajarea unui consum și a unui comportament mai responsabile, dar și prevenirea schimbărilor climatice, ale căror efecte le resimțim din ce în ce mai mult.

Aceste premii ne onorează și ne motivează să continuăm. Ne dorim ca împreună să contribuim la un viitor mai sustenabil, un viitor în armonie cu planeta mai bun pentru noi toți” a declarat Corina Dospinoiu, Director Sustenabilitate Auchan Retail România.

Sustenabilitatea face parte din toate deciziile de business, cât și din operațiunile Auchan, iar compania continuă să își adapteze modul de afaceri pentru a integrasustenabilitatea pe termen lung, astfel generând valoare adăugatăpentru clienți, comunități, și reducând impactul asupra mediului.

Prin Proiectul Climat 2030, compania a conturat un plan de acțiune amplu prin care integrează în fiecare segment al strategiei de business obiective clare, menite să contribuie la un viitor sustenabil, prezervând resursele planetei.

Acesta este construit ca o completare a demersurilor deja existente desfășurate în cadrul companiei sub umbrela sustenabilității, Auchan derulând o serie de proiecte strategice care vizează alimentația sănătoasă, reducerea risipei alimentare, diminuarea amprentei de carbon, reciclarea și politicile de eliminare a plasticului pe întreg lanțul valoric, încurajarea unui stil de viață responsabil.

În cadrul aceleiași ceremonii, la categoria „Proiectul anului de management al deșeurilor și al resurselor”, proiectul PETcolectezi și câștigi, dezvoltat în parteneriat cu Coca-Cola HBC Romania, GreenPoint Management și ONG-ul Viitor Plus, a fost desemnat câștigător

Proiectul PETcolectezi și câștigi, derulat în perioada 19 ianuarie – 18 mai 2022 și dezvoltat în parteneriat cu Coca-Cola HBC Romania,GreenPoint Managementsi ONG-ul Viitor Plus, a câștigat premiul „Proiectul anului de management al deșeurilor și al resurselor”, și este una dintre inițiativele prin care Auchan a contribuit la reducerea utilizării excesive a plasticului și promovarea importanței colectării separate a deșeurilor, astfel construind un program de educare premergător Sistemului de Garanție Returnare (SGR).

Prin această campanie, consumatorii au fost motivați să colecteze și să recicleze recipientele din PET, implicându-se în număr mare. Astfel, peste 85.000 de ambalaje de plastic de tip PET au fost strânse pentru reciclare în mai puțin de 4 luni, în spațiile special amenajate din hipermarketurile și supermarketurile Auchan din toată țara.

Auchan a dezvoltat de-a lungul timpului o politică amplă de combatere a poluării cu plastic, care reprezintă un set comun de reguli și obiective, aplicabil în toate țările în care Auchan este prezent.

Odată cu Planul Climat, compania a început și un proces accelerat de decarbonizare atât a operațiunilor din magazine, cât și a produselor, ce vor presupune o transformare profundă a modelului de afaceri, printr-un angajament asumat ce se va realiza împreună cu toți furnizorii.

În același timp, compania are în plan să continue lupta împotriva risipei alimentare și s-a angajat în tranzițiacătre energia verde, făcând pași în a produce energie verde în magazine în anii următori, dar și achiziționând energie verde.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2