155
(Comunicat) A demarat misiunea de audit din partea Comisiei Europene privind Pesta Porcină Africană (PPA). Aceasta este pentru a patra oară când experți europeni vizitează România, în ultimul an si jumătate, pe tema Pestei Porcine Africane. Această misiune de audit vizează evaluarea modului în care au fost aplicate prevederile legale pentru detectarea rapidă a focarelor de PPA prin supraveghere activă și pasivă, precum și prevemirea răspândirii viruslui PPA și eficacitatea controalelor oficiale privind mișcarea și trasabilitatea animalelor. Agenda misiunii de audit include analiza datelor și documentelor oficiale, discuții cu reprezentanții serviciilor veterinare de la nivel central și județean și vizite de lucru în teren. Ședința de deschiderea a misiunii de audit a avut loc în data de 17 octombrie 2018, la sediul ANSVSA. Cu acest prilej, președintele Autorității, dr. Geronimo Brănescu și specialiștii instituției au prezentat echipei de auditori situația privind evoluția focarelor de PPA în țara noastră și au pus la dispoziția acestora detalii privind măsurile întrepinse de autoritățile române pentru limitarea efectelor bolii și cele pentru prevenirea răspândirii virusului. După încheierea întâlnirii de la sediul ANSVSA, echipa de audit a vizitat Institului pentru Diagnostic și Sanătate Animală, Laboratorul Național de Referință pentru PPA, pentru a evalua capacitatea analitică și modul de implementare al metodelor de diagnostic pentru PPA. Experții europeni se vor deplasa județele Brăila, Tulcea și Constanța, unde vor audita activitatea DSVSA-urilor și a laboratoarelor din cadrul acestora, dar vor vizita și ferme comerciale, gospodării ale populație, fonduri de vânătoare, abatoare, unități de procesare și centrele comerciale pentru desfacerea cărnii de porc. Concluziile acestei misiunii de audit a Comisiei Europene privind PPA, care se va finaliza în data de 25 octombrie, vor fi prezenate într-un raport, care va fi publicat pe site-ul Comisiei Europene. (Serviciul Comunicare și Logistică Documentară)