Iar odată ajunşi la cursurile de la profesională, cei mai mulţi se văd lucrând după absolvire în afara ţării sau pe vase, este de părere Cristina Gheorghe, directorul de resurse umane al retailerului alimentar Billa România, citată de Ziarul financiar. „Am vorbit cu mai mulţi elevi de la clase profesionale din Bucureşti pentru că avem nevoie de vânzători, de bucătari şi măcelari. Cei mai mulţi spuneau că s-au înscris la cursuri pentru că nu au trecut de capacitate şi că nu se văd lucrând în România. Vor să plece pentru că salariile sunt mai mari, dar uită că există multe costuri şi acolo şi că probleme, greutăţi există în orice ţară“, susţine Cristina Gheorghe. Ea conduce în prezent politicile de HR pentru cei 3.500 de angajaţi pe care Billa îi are pe plan local.