Tehnologii

194

Campofrio, organizator al competiției The Titans Triathlon

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Campofrio organizează Proba de Ștafetă din cadrul competiției The Titans Triathlon. Organizat pentru prima dată în București, Campionatul Național de Triatlon și Aquatlon - TITANS TRIATHLON - include probe de specialitate care se adresează profesioniștilor și semi-profesioniștilor, dar și probe pentru amatori prezentate sub forma unor probe de ștafetă feminin, masculin, mixt, family și corporate, pentru cei dornici să facă sport, să se distreze și să participe în echipă cu prietenii sau colegii la o competiție care încurajează mișcarea și practicarea sportului într-un mod organizat.   Primele 10 echipe CORPORATE confirmate la proba de ștafetă vor primi cadou singurul board game de triatlon din lume, Triathlon Series, creat de AfterRace Games și oferit cu complimente de Campofrio - sponsorul principal al competiției.   "Campofrio este despre calitate: calitatea produselor noastre și calitatea vieții consumatorilor noștri. Aceasta este prioritatea noastră zi de zi. De aceea, brand-ul Campofrio susține starea de bine pe termen lung și îi inspiră pe cei care doresc să-și găsească propriul INNER TRIO.   INNER TRIO înseamnă pentru noi acea stare de echilibru între suflet, minte și corp, starea acea mult dorită și pe care căutăm să o atingem în viața noastră. În tot acest mix, sportul are un rol foarte important și nu are cum să lipsească. Și pentru că sportul îmbinat cu jocul este combinația perfectă, vă invităm să intrați în joc pe campofrio.ro.   Campofrio a prins gustul mișcării, a prins gustul triatlonului și este alături de consumatori cu susținere, inspirație, dar și cu multe premii. Lasă-te inspirat de Campofrio și vei deveni expert în INNER TRIO", a declarat Ana Maria Băjan-Executive Director Marketing & PR Caroli Foods.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2