199
„Avem o mare problemă cu creditarea şi exemplul cel mai bun este dat de PNDR 2013. Am reziliat contracte de peste 800 milioane de euro pentru că beneficiarii nu au putut să înceapă investiţia neavând capacitate de cofinanţare. Băncile, şi aici am avut o mare supărare cu băncile, de aceea am introdus şi instituţiile financiare nebancare începând cu noul Program, au dat scrisori de confort care nu s-au transformat în contracte de credit. (...) Lucrăm acum la două lucruri în special pentru cooperative şi grupuri de producători: facilităţi fiscale, şi suntem în discuţii cu Ministerul de Finanţe (...). Al doilea lucru tot pentru cooperative în special: pachete de creditare, pe care împreună cu mediul bancar vrem să le aducem pe piaţă, astfel încât să îi ajutăm pe cei care sunt constituiţi în cooperative să aibă o dobândă mai bună, o perioadă de graţie mai bună, o perioadă de rambursare ceva mai îndelungată şi alte lucruri pe care putem să le obţinem în negocierile pe care le avem cu băncile”, a spus ministrul Agriculturii. „Discutăm scutirea de la plata impozitului pe norma de venit pentru persoanele fizice care comercializează producţia prin cooperativă, eliminarea plăţii impozitului pe terenul agricol pentru cei care lucrează terenul în comun în cooperativă şi mai încercăm să vedem dacă mai putem obţine vreo facilitate fiscală pentru cooperative în sine în primii ani de funcţionare”, a detaliat, pentru Agroinfo, secretarul de stat în MADR George Turtoi, prezent alături de ministrul Agriculturii în jud. Timiş, informeaza Agroinfo. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a însoţit caravana de prezentare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, care a ajuns, marţi, 7 iulie 2015, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) a Banatului din Timişoara. După întâlnirea de la USAMVB, ministrul Daniel Constantin a vizitat o fermă de vaci din comuna Covaci, care îi aparţine lui Viorel Hapenciuc, preşedintele Cooperativei TimLactAgro din jud. Timiş, după care a fost în vizită la Cramele Recaş.