Stiri

158

Carrefour ”Crește România Bio”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În data de 12 iunie, la Clubul Diplomaților din Capitală, a avut loc un simpozion organizat de Carrefour România, în cadrul căreia s-au prezentat ultimele acțiuni din cadrul programului ”Creștem România Bio”.   La eveniment au participat, printre alții, Excelența Sa Doamna Michele Ramis-Ambasador al Republicii Franceze, domnul Daniel Botănoiu-Ministru Secretar de Stat în MADR, domnul Marius Pârvu-Președinte al ANPC, domnul Paul Anghel-Director General ANPC, Marian Cioceanu-Președinte al asociației Bio România, Ștefan Pădure-Președinte APAR etc.   Deschizând evenimentul, domnul Jean Richard de Latour-CEO Carrefour România, a făcut referire la extinderea programului de promovare a agro-industriei bio din România, informând asistența despre implicarea lanțului de hipermarket-uri pe care îl conduce, în sprijinirea fermierilor români pentru a trece la agricultura bio.   Această implicare se materializează prin consultanță privind începerea unei afaceri în domeniu sau reconversia la ”bio”, sprijin direct pentru perioada de conversie, precum și preluarea pe bază de contract a producției realizate, inclusiv timp de doi ani, după obținerea certificării bio, de către fermierul sau furnizorul partener.   Noutatea absolută, este însă aceea că, pe rafturile magazinelor Carrefour se vor găsi cât de curând produse alimentare ”aflate în conversie”, etichetate corespunzător regulamentelor Uniunii Europene.   Luând cuvântul, Excelența Sa Doamna Michele Ramis, ambasador al Franței, a subliniat importanța dezvoltării sectorului bio în România dar și în lume, anunțând parteneriate între ministerele de resort din Franța și România, privind programe de educație și schimb de experiență pe multiple planuri, a fermierilor din sectorul bio, din Franța și România.   La rândul său, domnul  Daniel Botănoiu a evidențiat activitatea Carrefour de promovare a produselor din România, inclusiv prin acest program, anunțând unele măsuri de sprijin pentru agricultura bio și din partea guvernului.   În dezbaterea care a urmat și care a avut ca temă agricultura și industria alimentară Bio, domnul Silviu Diaconu-Director Achiziție Produse Proapspete Carrefour, nu doar că a detaliat programul ”Creștem România Bio”, parte a acțiunii globale ”Act for Food”, dar a amintit și despre Filiera calității Carrefour, pe baza căreia, o serie de produse realizate în România au început să fie trimise în magazinele Carrefour din Uniunea Europeană, această acțiune urmând să se extindă, pe măsura creșterii cererii de pe respectivele piețe.   Evenimentul s-a încehiat cu o degustare de vinuri bio și brânzeturi din aceeași categorie, oferite de comunități din zona Sibiului. Peste toate, însă, Carrefour România oferă încă un excelent exemplu de implicare benefică în agro-industria României și, prin rezultatele foarte bune obținute, în economia națională.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2