(Comunicat) Consiliul Concurenței a sancționat şapte companii active pe piața comercializării produselor alimentare din România (3 retaileri și 4 furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 87.713.336 lei (aprox. 18,8 milioane euro). Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației privind fixarea prețurilor între retailerii Auchan, Cora și Carrefour și furnizorii acestora, în perioada 2010-2016. În urma investigației a fost sancționată atât încălcarea regulilor naționale, cât și a regulilor europene de concurență, pentru fixarea prețurilor de revânzare (de raft) în cadrul promoțiilor desfășurate de retaileri. Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailerul stabileau un pret fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul. Companiile sancționate sunt:
Carrefour România SA a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o reducere a amenzii. Amenzile aplicate de Consiliul Concurenței se virează integral către bugetul de stat. Companiile sancționate pot ataca decizia autorității de concurență la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la publicarea deciziei. Aceasta este a doua investigație derulată de autoritatea de concurență, finalizată cu sancțiuni, pe piața comercializării de produse alimentare. Reamintim că, în anul 2015, autoritatea de concurență a sancționat retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image și furnizorii acestora cu amenzi în valoare totală de aproximativ 35 milioane de euro pentru fixarea prețurilor, în perioada 2005-2009. Amenzile au fost încasate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Unele companii sancţionate au contestat sancţiunile Autorităţii de Concurenţă, procesele aflându-se pe rolul instanţelor. Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală. (Biroul de Presa)