Stiri

197

CDR: Nu blocați dialogul social!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Prin intermediul unui comunicat transmis redacției Meat.Milk, Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) își exprimă îngrijorarea cu privire la evoluția procesului legislativ de modificare a legii dialogului social în România, respectiv propunerea legislativă privind dialogul social, înregistrată la Camera Deputaților cu nr. Pl-x nr. 715/2018 (Proiectul).

Constatăm că acest proiect este repus în discuție și este înregistrat pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, riscând să aducă o perturbare suplimentară a pieței muncii, care este în prezent foarte afectată de efectele crizei pandemiei COVID-19 și care are mare nevoie de stabilitate și predictibilitate în contextul economic și social actual.

Discuțiile avute în trecut referitoare la acest Proiect au dus la concluzia clară că este nevoie de timp, de o analiză detaliată și de dezbateri deschise, pentru a identifica soluția care să permită realizarea unui dialog social eficient și constructiv în România.

La acel moment nu s-a ajuns la un consens între partenerii sociali, iar reluarea în graba a acestor dezbateri riscă să ducă la tensiuni care trebuie evitate, în special în acest context dificil. În prezent prioritatea trebuie să fie găsirea de soluții care să permită asigurarea stabilității și păstrarea locurilor de muncă.

CDR consideră că procesul de modificare a legii dialogului social trebuie să urmeze toate etapele procesului legislativ. Mai mult în multe dintre aspectele prevăzute în proiect și Consiliul Concurenței trebuie să exprime o opinie.

De asemenea, este foarte important ca discuțiile pe legea dialogului social să aibă loc ulterior corectării modului defectuos în care sunt definite în prezent sectoarele de activitate, deoarece în momentul de față avem sectoare de activitate care conțin industrii complet diferite, care se confruntă cu realități și particularități atât de diferite, încât este absolut imposibil de realizat un dialog real, concret și eficient la nivelul respectivului sector de activitate. Practica arată că acolo unde sectoarele sunt corect definite, există și un dialog social eficient.

Graba cu care se dorește adoptarea unui proiect de modificare a legii dialogului social este nejustificată. Proiectul, în forma discutată la Camera Deputaților, instituie un dezechilibru major între partenerii sociali și conține prevederi care anulează de facto conceptul de dialog social constructiv și echilibrat.

Trebuie menționat că proiectul a primit aviz nefavorabil de la Consiliul Economic și Social.

Coaliția pentru Dezvoltarea României consideră că unul dintre pilonii de bază ai competitivității economiei României îl constituie piața muncii, care întâmpină în prezent probleme majore. O reglementare care ar dezechilibra dialogul social nu poate fi nici în interesul salariaților și nici în cel al investitorilor.

CDR solicită Parlamentului României și Guvernului să nu adopte aceste modificări în grabă, fără o amplă consultare cu toate părțile implicate. Pentru a avea o legislație stabilă care să nu deterioreze suplimentar piața muncii, Parlamentul ar trebui să caute un acordul al patronatelor și al sindicatelor reprezentative la nivel național pe schimbările propuse.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2