Ferma

209

Ce facilități fiscale sunt prevăzute pentru CAP-uri?

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Fermierii care se asociază în CAP-uri ar putea beneficia de o serie de scutiri şi reduceri de taxe, potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Agriculturii, care urmează să fie aprobat de guvern, în perioada următoare.

  În câteva luni, agricultorii care se asociază ar putea avea parte de facilităţi fiscale dacă proiectul pregătit de Ministerul Agriculturii pentru modificarea Legii cooperaţiei agricole va fi votat de parlament. „Lucrăm cu cei de la Justiţie şi cu cei de la Finanţe. Până cel târziu miercuri (14 octombrie n.r.) vrem să îl trimitem în Parlament şi ne aşteptăm ca, într-o lună şi jumătate, să fie aprobat“, a declarat, pentru Capital, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.   Scopul actului normativ este să îi motiveze pe fermieri să se asocieze în CAP-uri, oferindu-le mai multe beneficii decât în cazul în care ar funcţiona pe cont propriu. „Vrem să le arătăm fermierilor avantajele pe care le pot aduce cooperativele. Am fost în foarte multe zone din țară și ei, încă, au rămas cu amintirile din perioada comunistă. Trebuie să schimbăm această mentalitate”, a mai spus Constantin.   Facilităţi fiscale propuse în modificarea Legii cooperaţiei agricole-reducerea cu 20% a impozitului pe profit în primii 5 ani de activitate pentru cooperativele nou înființate, iar pentru cooperativele deja înființate pentru următorii 5 ani de la intrarea în vigoare a legii;-scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în cazul persoanelor juridice microîntreprinderi și de la plata impozitului pe norma de venit în cazul persoanelor fizice (persoană fizică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială), pentru producția valorificată prin/către cooperativa agricolă;-în cazul cooperativelor microîntreprinderi, acestea plătesc impozit pe profit și sunt scutite de la plata impozitului pe venituri;-scutirea de la impozitul pe proprietate a bunurilor imobile ale membrilor cooperatori aferente producției valorificate prin cooperativa agricolă;-scutirea membrilor cooperativelor de la plata impozitului pe arendă în cazul terenurilor luate în arendă de către cooperative de la aceștia.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2