“Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de UE României, pentru definirea acestui sistem de agricultură, este similar termenilor “agricultură organică” sau “agricultură biologică”, termeni utilizaţi în alte state membre. Controlul şi certificarea În România, controlul şi certificarea produselor ecologice, precum şi a producătorilor acestor produse, este asigurată în prezent de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt confirmate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Aprobarea de către MADR a organismelor de inspecţie şi certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora. Organic farms certification"Ecologic farming", protected and assigned term to Romania by the EU, in order to define this agricultural system is similar to the terms "organic farming" or "biologic farming", terms used in other Member States. In Romania, control and certification of organic products and producers of these products are currently provided by private inspection and certification bodies. They are confirmed by the Ministry of Agriculture and Rural Development (MADR). Approval of these inspection and certification bodies by MADR is preceded necessarily by their accreditation.Perioada de conversie Înainte ca operatorii din sectorul ecologic să poată începe derularea activităţii sau să obţină produse ecologice trebuie să se înregistreze la o autoritate sau un organism de inspecţie şi certificare din sistemul de agricultură ecologică. Fermele lor şi metodele de producţie trebuie să fie inspectate şi recunoscute de organismul sau autoritatea de control. De asemenea, fermele ecologice trebuie să parcurgă o perioadă de conversie, înainte de a-şi vinde produsele ca ecologice. În cazul în care iese la iveală faptul că un operator a încălcat cerinţele regulamentului şi ale inspecţiei, autoritatea/organismul de inspecţie şi certificare poate interzice operatorului să-şi comercializeze produsele ca ecologice. Acolo unde apar neregularităţi într-un singur lot de producţie, autoritatea sau organismul de inspecţie are grijă să garanteze ca referirile, indicaţiile şi siglele indicând “produse ecologice” să nu apară pe produsele din acel lot. Sigla “ae” (agricultura ecologică), proprietate a MADR, garantează că produsul astfel etichetat provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism de inspecţie şi certificare aprobat. Obiectivele, principiile şi normele aplicabile acestui domeniu Dreptul de utilizare a siglei “ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la MADR. În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei “ae” de certificare şi a siglei “ae” de comunicare, solicitanţii vor completa şi depune cererile specifice. Consumatorii care cumpără produse inscripţionate cu sigla naţională şi logoul comunitar pot fi siguri că cel puţin 95% din ingredientele produsului au fost obţinute în conformitate cu metoda de producţie ecologică, iar produsul respectă regulile de producţie ecologică. În plus, produsul poartă numele producătorului, procesatorului sau vânzătorului şi numele/codul organismului de inspecţie şi certificare. În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare, operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele cu menţiunea “ecologic”. Formatul general al numărului de cod este AB-CDE-999, unde AB este codul ISO al ţării în care se efectuează controlul, CDE este un termen care face legătura cu producţia ecologică, iar 999 este un număr de referinţă. Comisia Europeană este responsabilă de atribuirea numerelor de cod către organismele şi autorităţile de control, care efectuează inspecţii în afara UE. Acest proces este supravegheat de fiecare stat membru UE, responsabil pentru stabilirea unui sistem de inspecţii, realizat de autorităţi competente în asigurarea respectării cerinţelor stabilite de Regulamentul privind agricultura ecologică.