Tehnologii

160

Chr. Hansen achiziționează cea mai documentată tulpină probiotică din lume: LGG®

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Pentru a-și consolida poziția de lider în domeniul probioticelor, Chr. Hansen a achiziționat tulpina probiotică LGG® de la compania finlandeză Valio OY.   Cererea pentru soluțiile naturale care îmbunătățesc sănătatea umană este tot mai mare. Este estimată o creștere cu 7-9% a soluțiilor microbiene pe diverse industrii. La nivel mondial,Chr. Hansen deține poziția de lider în furnizarea probioticelor pentru suplimente nutritive, produse lactate șiformula pentru sugari, iar prin achiziția LGG® compania își consolidează platforma microbiană în toate cele trei categorii.   Alături de BB-12®, tulpină proprie Chr. Hansen, Lactobacillusrhamnosus GG(protejată sub marca LGG®), este cea mai documentată tulpină probiotică din lume. A fost utilizată în produse alimentare și suplimente nutritive din 1990, având un efect benefic dovedit asupra sistemelor gastrointestinal  și imunitar. A fost analizată în peste 200 de studii clinice și este descrisă în mai mult de 800 de articole științifice.   Cees de Jong, CEO Chr. Hansen Holding A/S, a declarat:“Unul dintre obiectivele strategiei noastre Nature’s No. 1 este să ne extindem afacerea prin intermediul soluțiilor microbiene pentru sănătatea umană. Tulpina LGG® și tulpina noastră probiotică BB-12® sunt cele mai documentate tulpini probiotice din lume, iar această achiziție ne permite să surprindem în totalitate potențialul mărcii LGG® în piețele pentru suplimente alimentare și formula pentru bebeluși, precum și să identificăm noi oportunități în industria produselor lactate”.   LasseNagell, Senior Vice President, HumanHealth, Chr. Hansen, a adăugat: “Piețele cer tot mai des tulpini de bacterii probiotice documentate clinic, înregistrându-se astfel o creștere foarte puternică pe segmentul suplimentelor nutritive. Sunt antrenate în acest ciclu și produsele lactate fermentate precum iaurtul, kefirul etc. Suntem siguri că există toate premizele pentru ca marca LGG®să fie și mai des utilizată, având în vedere larga arie geografică acoperită de Chr. Hansen, precum și cunoștințele noastre tehnice de excepție”.   De peste 10 ani, Chr. Hansen este cel mai mare dezvoltator de produse ce conțin tulpina LGG®, atât pe suplimente alimentare umane, cât și pe formule pentru nou-născuți. Odată cu achiziţionarea drepturilor depline pentru această tulpină, Chr. Hansen preia şi o colecţie de aproximativ 3.200 de tulpini de bacterii lactice.   AnnikkaHurme, CEO of Valio OY, a menționat: “Un element important în această afacere este strânsa cooperare dintre cele două companii, echipe de talie mondială care conduc cercetări inovatoare. Această colaborare va întări în continuare cercetările impresionante asupra LGG®".   Valoarea tranzacției este de 73 milioane Euro, iar procedurile de achiziție s-au finalizat luna aceasta. Achiziția include și o unitate de producție în Tikkurila, Finlanda unde momentan sunt produse tulpini  LGG® și o serie de alte tulpini utilizate în fabricarea produselor lactate.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2