Instalaţiile tehnice prezintă un rol crucial pentru buna funcţionare a exploataţiilor zootehnice moderne. Printre acestea se numără sistemele de alimentare cu apă şi cele de canalizare, funcţionale într-o structură cumulată din punct de vedere tehnic, structură care impune coerenţă tehnologică, fără întreruperi. Toate acestea, în opoziţie cu pierderile economice şi în consens cu bunăstarea animalelor. Furnizarea şi alimentarea cu apă   În situaţia, deseori întâlnită, când sursa de alimentare este fântâna forată în vecinătatea exploataţiei, fermierul trebuie să se asigure permanent, la toate punctele de alimentare, că apa este conformă în ce priveşte proprietăţile fizico-chimice şi bacteriologice. Alinierea la legislaţia europeană în domeniu, impune dotarea cu filtre împotriva impurităţilor minerale, pentru instalaţiile de furnizare a apei din adăposturi. Deseori sunt, din păcate, prevederi ignorate.   Conductele (mijloc de protecţie, la rândul lor) trebuie realizate din materiale plastice, conductei principale fiindu-i impus un manometru, prin care fermierul monitorizează consumul de apă. Consumul “individualizat” al apei (apă de spălat, apă potabilă pentru animale) implică şi instalarea unor manometre suplimentare. Conducta de apă din exteriorul adăposturilor trebuie protejată prin îngroparea la o adâncime mai mare decât adâncimea de îngheţ (0,6 – 1,10 m, în funcţie de regiunile climaterice ale României). Circuitul de ţevi şi surse de apă este protejat în faţa riscului de îngheţ prin: circulaţia de apă încălzită, intensitatea acesteia, cablu autoregulator pentru conducte sau prin izolarea conductelor (insuficientă prin ea însăşi), venită în completarea celor două soluţii de susţinere.   Prezintă o importanţă aparte protecţia faţă de contaminarea din surse externe a instalaţiei de apă potabilă, prin curgerea în sens invers sau prin avarierea conductei principale. Instalaţiile exterioare fermei se aliniază cerinţelor impuse de standardele româneşti, odată cu punerea în funcţiune şi de-a lungul utilizării.   Sistemele de canalizare Reţeaua de conducte şi echipamente auxiliare destinate transportului de ape reziduale, purin şi dejecţii lichide spre locul de stocare, sistemul de canalizare al fermei, trebuie clasificat în funcţie de sistemul de transport (conducte gravitaţionale, presurizate sau cu presiune negativă) şi în funcţie de materialele utilizate (dependent de fluidul transportat). Fluxul invers spre adăpost, al hidrogenului sulfurat, amoniacului şi altor gaze, trebuie împiedicat prin echiparea conductei principale cu un sifon (sistem de închidere cu apă).   De altfel, dintre cerinţele principale impuse sistemelor de canalizare, conform Proiectului “Modernizarea Sistemului de Informare şi Cunoaştere în Agricultură”, implementat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se remarcă: “Conductele care transportă dejecţiile lichide, din adăposturile pentru animale la fosa colectoare, trebuie echipate cu gărzi hidraulice, care să împiedice fluxul invers al gazelor către adăposturi. Fosele trebuie să funcţioneze bine, indiferent de nivelul dejecţiilor, fiind necesar ca sistemele de ventilaţie din adăposturi şi fosa colectoare să asigure un randament de 100% al gărzii de apă”.   Obligatoriu, traversările prin pereţii fosei şi cei ai rezervorului de depozitare trebuie să fie impermeabile. La instalarea în subsol a conductelor se are în vedere adâncimea de îngheţ, evaluată în funcţie de zona climatică. Ignorate uneori, nivelul pânzei freatice şi presiunea exercitată de acesta trebuie luate neapărat în calcul, la amplasarea conductelor şi rezervoarelor.   Pentru montarea în săpături a conductelor se recomandă un grad de compactare de cel puţin 90%, a materialului de umplutură, procent măsurat cu dispozitive care aplică testul Proctor modificat. Sub drumuri, valoarea Proctor recomandată este de 92-94%. Proba de de etanşeitate este obligatorie, atât pentru tronsoanele prevăzute de proiectant, cât şi pentru întreaga reţea, constituind fază determinantă.